Moții din Apuseni s-au întâlnit cu medicii SUPRAVIEŢUITORI

 

După mai bine de o lună și jumătate de la accidentul din Apuseni, moții s-au întâlnit cu medicii supraviețuitori.

 

Trei dintre cei cinci supravieţuitori, medicii Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, s-au întânit cu salvatorii lor.

 

Surpriza a fost pusă în scenă la Gala Mediafax.

 

A fost foarte emoţionant. Ne-am dorit foarte mult să îi revedem şi nu ne aşteptam, a fost cea mai mare surpriză. A fost prima dată când ne-am întâlnit cu ei de la accident. Am mers la ei la spital, la Cluj, dar nu am putut intra, asta este prima întâlnire cu dânşii de la accident. Dacă nu îi vedeam între timp la televizor, treceam pe lângă ei şi nu îi recunoşteam. Atunci erau loviţi, răniţi, le-am dat hainele de pe noi şi ne bucurăm din suflet că am reuşit să ajungem la dânşii atunci ca să îi salvăm şi să poată în continuare, la rândul lor, să salveze vieţi. Am fost foarte impresionaţi şi foarte emoţionaţi cu toţii de această întâlnire la care nu ne aşteptam”, a spus unul dintre salvatori, Gheorghe Giurgiu.

 

Medicii le-au mulțumit moților. ”Pentru noi aţi însemnat o minune de la Dumnezeu”, a spus medicul Radu Zamfir.

 

A fost lucrarea lui Dumnezeu acolo, că ne-a dus pe noi exact la dumneavoastră. De când am plecat de acasă am mers pe drum drept până la locul accidentului. Nu ne-am abătut, dacă o luam la stânga sau la dreapta nu vă găseam. Dumnezeu ne-a dus la dumneavoastră şi a vrut să fiţi salvaţi”, i-a răspuns Gheorghe Giurgiu.

Comentarii Facebook