Monarhiștii vor o statuie cu Ferdinand 1 în centrul Clujului

 

Clubul monarhiştilor ar dori amplasarea unei statui a lui Ferdinand 1 în centrul Clujului.

 

Petiția pentru susținerea acestui proiect va fi lansată în 10 mai, în Piaţa Unirii, cu ocazia evenimentului ”Reînviem speranţa”. ”10 mai - vom fi mai pregătiţi cu sufletul, mintea şi trupul ca să prelungim bucuria Învierii cu încă câteva zile, până la 10 mai, o alta zi a bucuriei pentru toţi cei ce ne numim români. Ne dorim ca prin acest eveniment, primul de acest gen desfăşurat la Cluj, să dăm posibilitatea concetăţenilor noştri să afle că actuala sărbătoare naţională a Marii Uniri de sub Regele Ferdinand I, de la 1 decembrie 1918 nu ar fi putut exista dacă, în timpul lui Carol I, Principe al României, la 10 mai 1877 nu s-ar fi proclamat independenţa ţării, iar mai apoi să devină Regat prin încoronarea lui Carol I, la 10 mai 1881”, precizează reprezentanții Clubului monarhiştilor din Cluj.    

 

Petiția ”Regele Ferdinand 1 cel Loial pentru Cluj” va fi citită în sala Ioan Muşlea, de la Biblioteca Centrală Universitară. ”Petiţia urmăreşte amplasarea în centrul oraşului a unei statui, care să îl omagieze pe Regele Ferdinand 1, artizan al Marii Uniri şi  fondator al Universităţii româneşti din Cluj. De asemenea, el ar însemna şi recunoaşterea rolului Casei Regale în realizarea Marii Uniri din 1918. Gestul ar exprima şi recunoştinţa comunităţii clujene faţă de contribuţia semnificativă a Regelui Ferdinand I la dezvoltarea oraşului”, au mai spus organizatorii evenimentului.

Comentarii Facebook