Moment extrem de rar filmat în Apuseni: O acvilă de munte aduce un ied de căprioară la cuib pentru puiul ei VIDEO

Moment rar filmat în natură: o acvilă de munte aduce un ied de căprioară la cuib pentru puiul său

Un moment rar și impresionant a fost surprins recent de o cameră de monitorizare montată în apropierea unui cuib de acvilă de munte (Aquila chrysaetos) în Apuseni. Pe măsură ce puiul de acvilă crește și are nevoie de cantități tot mai mari de hrană, părinții devin din ce în ce mai activi în căutarea prăzii.

În imaginile filmate, femela acvilei poate fi văzută în timp ce aduce un ied de căprioară, o pradă de dimensiuni considerabile, drept hrană pentru puiul ei. Scena ilustrează nu doar forța și îndemânarea răpitorului, ci și instinctul matern extrem de puternic.

Specialiștii spun că astfel de momente sunt extrem de valoroase pentru înțelegerea comportamentului acvilei de munte, una dintre cele mai impresionante și discrete păsări răpitoare din fauna Europei.

„Este un exemplu rar de captură mare, care demonstrează atât abilitățile de vânătoare ale speciei, cât și nevoile energetice în creștere ale puilor în perioada de dezvoltare”, a declarat un biolog.

Acvila de munte este o specie protejată, cu o prezență discretă în regiunile montane ale României, iar astfel de imagini contribuie la eforturile de conservare și educare publică privind fauna sălbatică autohtonă.

Comentarii Facebook