„Modelul de la Cluj”, privind oamenii aflați în închisori, va fi extins în toată țara: Este benefic pentru toată lumea să lucreze pentru diferite companii!

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunțat miercuri, la Cluj, că „Modelul de la Cluj”, prin care persoanele private de libertate aflate în penitenciare lucrează pentru diverse companii, este unul foarte eficient și va fi implementat la nivel național.

Ministrul Justiţiei: „Modelul de la Cluj” va fi extins la nivel național pentru reintegrarea persoanelor private de libertate

„Am discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri și cu doamna prefect. Ce s-a întâmplat aici astăzi este un model pe care dorim să-l aplicăm în toate regiunile țării. Este o soluție foarte, foarte bună pentru a atinge obiectivele fiecărei părți”, a afirmat ministrul Justiției Radu Marinescu, potrivit Agerpres, după o întâlnire între reprezentanți ai patronatelor și ai penitenciarelor Gherla, Bistrița și Aiud.
ministrul justitiei radu marinescu.jpg

Prefectul Maria Forna a precizat că, în județul Cluj, 460 de persoane private de libertate au lucrat în ultimii trei ani în cadrul parteneriatelor realizate de Penitenciarul Gherla cu firme locale. „Aceste parteneriate permit persoanelor private de libertate să desfășoare activități productive și să contribuie la societate chiar din penitenciar”, a spus prefectul.

maria forna prefect cluj.jpg

Ministrul Marinescu a explicat că acest model urmărește atât reintegrarea socială a deținuților, cât și utilizarea eficientă a resurselor penitenciarelor. „Filosofia noastră pune accent pe reintegrare socială și educare corespunzătoare. Prin muncă, persoanele private de libertate își valorifică calitățile personale și dobândesc aptitudini care le vor fi utile în societate. În același timp, generăm venituri care pot fi folosite pentru alte proiecte și reforme în sistemul penitenciar”, a subliniat ministrul.

Radu Marinescu a adăugat că există o criză de forță de muncă în România și că persoanele private de libertate reprezintă o resursă nevalorificată. „Există oameni care vor să muncească, pot să muncească, dar nu sunt canalizați spre activități lucrative. Modelul de la Cluj este o soluție concretă pentru această problemă”, a spus el.

Conferința de presă a avut loc în prezența directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Geo Bogdan Burcu, care a susținut inițiativa și a subliniat importanța extinderii programului la nivel național.

Astfel, România se pregătește să implementeze un model care combină reintegrarea socială a persoanelor private de libertate cu nevoia de forță de muncă a companiilor, demonstrând că parteneriatele dintre penitenciare și mediul de afaceri pot fi benefice pentru toate părțile implicate.

Comentarii Facebook