Mobilizare uriașă în Cluj pentru găsirea a trei frați dispăruți fără urmă! Polițiști, jandarmi și voluntari participă la căutări
Alertă în județele Cluj și Sălaj, după dispariția a trei frați, cu vârste de 11, 12 și 13 ani. Copiii sunt de negăsit de joi, 29 octombrie, iar autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare, la care participă inclusiv polițiști, jandarmi și voluntari din Cluj.
Cei trei au dispărut joi, 29 octombrie, în jurul orei 16:30. La scurt timp de la absența lor, polițiștii au fost sesizați de familie că trei frați au plecat din localitatea Borla, comuna Bocșa, județul Sălaj, și nu s-au mai întors.Este vorba despre Rostaș Denis Antonio, în vârstă de 11 ani, Rostaș Ioan, de 13 ani, și Rostaș Raluca Mădălina, de 12 ani.
Imediat după semnalarea dispariției, polițiștii au început verificările și au constituit echipe de căutare. Operațiunea a fost extinsă, fiind solicitat și sprijinul structurilor de ordine publică din județul Cluj.
Polițiști și jandarmi din Cluj, implicați în căutări. A fost transmis și un mesaj RO-Alert
La acțiunile de căutare participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.
De asemenea, voluntarii Asociației CERT s-au alăturat echipelor mobilizate pentru găsirea copiilor.
Căutările s-au desfășurat inclusiv pe timpul nopții, iar autoritățile încearcă să stabilească traseul urmat de cei trei frați după plecarea din localitatea Borla.
Pentru a crește șansele de identificare a minorilor, vineri, 30 octombrie, a fost transmis un mesaj RO-Alert în județele Cluj și Sălaj, prin care populația a fost informată despre dispariție.
Cum arată cei trei frați dispăruți
Polițiștii au făcut publice semnalmentele minorilor pentru a facilita identificarea lor.
Denis Antonio, de 11 ani, are aproximativ 1,55 metri înălțime, ochi căprui și păr scurt. La dispariție purta o geacă neagră.
Ioan, de 13 ani, are aproximativ 1,50 metri, ochi căprui și păr scurt. Era îmbrăcat într-un trening gri.
Raluca Mădălina, de 12 ani, are aproximativ 1,50 metri, păr șaten și ochi căprui. Purta pantaloni roz cu o dungă neagră.
Autoritățile au făcut un apel către locuitorii județului Cluj să fie atenți și să anunțe imediat Poliția dacă dețin informații despre cei trei frați.
0 Comentarii