Mizerie de nedescris lângă Cluj-Napoca! Pădure transformată în groapă de gunoi în Florești: „Băi, chiar nu îi vede nimeni pe oamenii ăștia?” - FOTO

Un clujean a surprins imagini greu de ignorat într-o zonă de pădure de la marginea localității Florești, unde mormane de gunoi și resturi din construcții au fost abandonate fără nicio reținere.

Fotografiile arată o realitate care contrastează puternic cu ideea de natură protejată: saci cu moloz, bucăți de beton, resturi de materiale și deșeuri amestecate aruncate direct în pădure, ca într-o groapă improvizată de gunoi.

„Nici nu îi vede nimeni?” - întrebarea clujeanului revoltat

Cel care a descoperit situația a transmis un mesaj plin de frustrare, rezumând sentimentul multor locuitori din zonă: „Niste gunoaie duc moloz și alte materiale rezultate din construcții. Chiar nu îi vede nimeni?”

Întrebarea rămâne fără răspuns clar, dar care arată o problemă veche și recurentă: depozitarea ilegală a deșeurilor în zonele împădurite sau la marginea localităților.

Comuna de lângă Cluj-Napoca, din nou în fața unei probleme de mediu

Nu este pentru prima dată când zona Floreștiului ajunge în atenția publică din cauza depozitării ilegale de deșeuri. Creșterea accelerată a construcțiilor din ultimii ani a dus și la o cantitate tot mai mare de moloz și resturi, unele dintre ele ajungând, din păcate, în locuri neautorizate.

Localnicii spun că astfel de situații apar frecvent, mai ales în zonele mai puțin circulate, unde controlul este redus, iar persoanele care aruncă ilegal deșeuri profită de lipsa de supraveghere.

Apel la responsabilitate: cine ar trebui să intervină?

Situația îl face pe clujean să se întrebe: cine ar trebui să supravegheze și să prevină astfel de fapte? Autoritățile locale, instituțiile de mediu și chiar comunitatea sunt chemate să intervină mai ferm pentru a stopa fenomenul.

În lipsa unor sancțiuni aplicate constant și a unei monitorizări eficiente, astfel de imagini riscă să devină o normalitate în zonele de la marginea marilor orașe.

image.png

image.png

Comentarii Facebook