Mită în trafic la Cluj! O șoferiță a trecut pe roșu și a încercat să-i cumpere tăcerea unui polițist. Femeia a recunoscut totul în fața procurorilor


O clujeancă a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să mituiască un polițist ca să nu-și piardă permisul de conducere. 

Decizia a fost luată la data de 24 aprilie 2025, de Tribunalul Cluj, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpată.

Conform anchetatorilor, la data de 22 noiembrie 2024, femeia a fost oprită în trafic pe strada Libertății din municipiul Turda, după ce a trecut pe roșu la semafor. Speriată că va rămâne fără permisul de conducere, clujeanca i-a oferit unui agent de poliție suma de 200 de lei. Însă, situația nu a decurs cum aceasta plănuia. Agentul a refuzat mita și a sesizat imediat autoritățile competente.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a sesizat la data de 04 februarie 2025, Tribunalul Cluj, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, privitor la o inculpată, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin.1 cod penal. 

În acordul de recunoaștere a vinovăţiei s-a reținut următoarea stare de fapt: la data de 22 noiembrie 2024, în timp ce inculpata a fost oprită în trafic strada pe Libertății din mun. Turda, a oferit unui agent de poliție - martor denunțător -, suma de 200 lei pentru a nu îndeplini un act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a încheia proces verbal de contravenție cu privire la fapta de natură contravențională constatată și aplicarea sancțiunilor( nerespectarea semnificației culorii roşii a semaforului pe strada Libertății din mun. Turda). 

Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăţiei, s-a stabilit pentru inculpată, pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. 

de art. 290 alin. 1 C.p. cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani. 

În prezența avocatului, inculpata a declarat că recunoaşte comiterea faptei reținute în sarcina sa şi acceptă încadrarea juridică a faptei”, au informat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Comentarii Facebook