Minora dispărută din Cluj a fost găsită la o stână de oi, în județ. Polițiștii i-au deschis un dosar penal „iubitului” adult


Polițiștii clujeni au găsit-o pe minora plecată voluntar de acasă la data de 28 aprilie, pe raza comunei Mihai Viteazu din județul Cluj. La momentul intervenției, adolescenta se afla la o stână de oi din extravilanul comunei cu un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Alba.

Minora plecată voluntar, CHIȘ NATALIA - MARIA a fost depistată ieri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, pe raza comunei Mihai Viteazu, județul Cluj, în urma activități lor derulate de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, Serviciului de Investigații Criminale și Secției 9 Poliție Rurală Turda, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin”, anunță IPJ Cluj.

La momentul depistării, minora se afla la o stână de oi din extravilanul comunei, în acel loc fiind identificat și un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Alba. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu minor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

minora.jpeg

Comentarii Facebook