Vineri 9 Decembrie

Mineralia revine la Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei


Expoziția Mineralia revine la Cluj, într-un spațiu nou, și anume în Galeria Cellarium. 

Cristale și minerale din întreaga lume, alături de roci, fosile, meteoriți, obiecte ornamentale și bijuterii executate de expozanți exclusiv din pietre naturale de podoabă, semiprețioase sau prețioase. 

Ediția din acest an este cea mai amplă expoziție de acest fel organizată până acum. 

Mineralul vedetă al acestei ediții este Rodocrozitul, a cărui denumire provine din alăturarea cuvintelor grecești „rhodon” (trandafir) și „chroma” (culoare), care descriu perfect felul în care se prezintă oamenilor.

Sunt puține locuri în lume unde apare acest mineral: România, nordul Greciei, Argentina, State Unite ale Americii și Africa de Sud. 

Valoarea și renumele rodocrozitului sunt date de eșantioanele naturale de colecție, de sculpturile decorative și de bijuteriile realizate din acesta. 

MINERALIA va avea loc în perioada 7-9 octombrie a.c., între orele 10-18, ultima intrare ora 17, la sediul instituției, str. Memorandumului nr. 21. 

Comentarii Facebook