Media 9 la Evaluarea Naţională nu garantează locul la liceul dorit. Părinţii cer Ministerului Educaţiei suplimentarea locurilor la nivel liceal


Nota 9, obţinută la Evaluarea Naţională nu mai este de ajuns pentru a asigura un loc la un liceu bun. Este situaţia în mai multe orașe din România, printre care și Cluj-Napoca, după ce subiectele de anul acesta au dus la o inflaţie de note mari. Aşa se face că mulţi dintre elevi vor ajunge la unităţi de învăţământ unde, în anii anteriori, se intra cu medii mult mai mici.

Sfatul profesorilor: „Fiți realiști când completați fișele de înscriere”

Primul sfat din partea profesorilor este să fiţi realişti atunci când completaţi fişele de înscriere pentru liceu. Chiar mai important de atât, să vă uitaţi atent la locul din ierarhia de pe judeţ şi mai apoi să comparaţi rezultatele cu cele de anul trecut. Rezultatele de la Evaluarea Naţională au fost mult mai mari anul acesta, mulţi copii au emoţii că vor intra la liceul dorit chiar dacă au medii de peste 9.

Nu uitaţi să treceţi pe listă cât mai multe opţiuni posibile. Cu cât media de admitere este mai mică, cu atât numărul de opţiuni trebuie să fie mult mai mare. Vorbim despre 100-200 de opţiuni care trebuie completate corect, cu codul aferent, pe fişa de înscriere.

Petiție: Mai multe locuri disponibile la liceele din țară

Mii de părinţi au semnat o petiţie prin care cer Ministerului Educaţiei mai multe locuri disponibile, mai ales în Cluj-Napoca și în Capitală. Ministrul Educaţiei spune că sunt mai multe locuri la liceu decât numărul absolvenţilor de clasa a opta aşa că tot ce trebuie să facă părinţii şi elevii este să completeze corect acele fişe de înscriere. Dar, chiar dacă sunt suficiente locuri la liceu pentru absolvenții de clasa a VIII-a, sunt puține locuri în liceele considerate mai bune, astfel că un elev cu media 9 poate să rateze intrarea la un liceu bun, din cauza lipsei de locuri din cadrul școlii respective.


Comentarii Facebook