Marș pentru viață și împotriva avorturilor la Cluj. Circa 100 de oameni au ieșit în stradă - FOTO

 

Peste 100 de clujeni, inclusiv 4 preoţi, au participat la marșul pentru viață, care s-a desfășurat, vineri, 22 martie, în centrul Clujului. 

 

Marşul pentru viaţă” a fost iniţiat, mai demult, de Biserica Catolică, dar a fost preluat şi de alte confesiuni, scopul manifestării fiind susţinerea şi promovarea dreptului la viaţă al tuturor fiinţelor umane, în special a copilului, din momentul concepţiei. Dorim să susţinem dreptul unui copil nenăscut, pentru că viaţa oricărui copil este un dar de la Dumnezeu. Încercăm să sensibilizăm oamenii politici şi autorităţile să adopte o legislaţia mai benefică pentru mamă şi pentru copil. Avortul este un păcat, o crimă legalizată”, a spus un reprezentant al organizatorilor.

 

Oamenii s-au strâns în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Avram Iancu, având asupra lor icoane, fotografii cu un făt alături de mesajul ”Lăsaţi-mă să trăiesc”, şi bannere pe care au scris ”Viaţa e un dar, bucuria sunt copiii”, ”Avortul este o crimă”, ”Viaţa începe la concepţie”, ”Copilul nu e o alegere, e un dar de la Dumnezeu”, ”Zâmbeşte, mama ta a ales viaţa”, ”Studenţii din Cluj pentru viaţă”, ”Apără viaţa”.

 

Preoții s-au rugat în Piața Avram Iancu, iar apoi s-a pornit în marș pe traseul Piaţa Avram Iancu - Bulevardul 21 Decembrie 1898 - Piaţa Unirii - Bulevardul Eroilor - Piaţa Avram Iancu.

Comentarii Facebook