Joi 6 Octombrie

Marș gay la Cluj, cu 300 de participanți: Vrem parteneriat civil și dreptul la moștenire în cuplu! Unii am fost bătuți - VIDEO


Zeci de membri ai comunității LGBT din Cluj sau simpatizanți ai mișcării s-au adunat sâmbătă, 11 iunie, în Piața Unirii, din Cluj-Napoca, la parada Pride 2022.

Evenimentul este organizat de Asociația Pride Cluj și grupul informal Queer Sisterhood Cluj.

Am dorit să fim vizibili, nu pentru a ne da în spectacol, ci pentru a da vizibilitate, care apoi să influențeze drepturile de care avem nevoie pentru a supraviețui în România. 

Recent am avut amenințări foarte serioase primite. Le-am luat în considerare și am anunțat autoritățile. Ne bucură că avem aliați în instituțiile publice cărora le pasă de comunitatea LGBT. 

Comunitatea gay din Cluj cere reglementarea parteneriatului civil

Vrem drepturi pe care nu le avem acum ca și comunitate. Este vorba despre dreptul la un parteneriat civil, la o recunoaștere din partea statului a legăturilor, a familiei LGBT, mai cerem dreptul la moștenire. Dacă un partener LGBT moare, cealaltă persoană nu are dreptul la moștenire, cu toate că și-au clădit viața împreună. De asemenea, dacă în cuplu o persoană este în spital, medicii nu pot discuta cu partenera / partenerul, numai cu familia, pentru că nu există această protecție.

Mai vorbim și despre protecția în câmpul muncii. Lucrurile acestea se întâmplă. Săptămâna aceasta au fost tineri LGBT dați afară din casele lor pentru că părinții au aflat că sunt gay. Am avut persoane bătute de părinții lor pentru că sunt persoane LGBT. Asta nu e iubire, nu e dorința de a educa copiii. Noi spunem ”Nu!” urii”, a declarat Ruth Borgfjord, fondatoare Queer Sisterhood Cluj.

Oamenii s-au adunat în Piața Unirii de la ora 15.00, iar în jurul orei 16.30 au pornit în mars, pe traseul Piața Unirii, Str. Regele Ferdinand, Str. George Barițiu, Str. Emil Isac, Primăria Cluj, Str. Petru Maior, Casa de Cultură a Studenților, str. Napoca, finalul fiind tot în Piața Unirii.

Securitatea pe durata marșului a fost asigurată de circa 100 de jandarmi. 
0331218C-F133-4113-A14A-FAC9960AB765.jpeg069A8365-0CF9-48AD-BAEE-CBD71881967D.jpeg

Comentarii Facebook