Mămică de 19 ani dispărută la Cluj după ce a fost eliberată din spital! Ați văzut-o?



O tânără de 19 ani a dispărut, alături de fiul ei de 3 luni, după ce au fost externați de la Spitalul din Huedin.

La data de 12 august a.c., Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că TODEA MIHAELA, de 19 ani, nu s-a mai întors acasă din data de 10 august 2014. Femeia a fost internată împreună cu fiul ei, în vârstă de 3 ani, la Secţia de Pediatrie a Spitalului din Huedin, fiind externată la data de 10 august a.c., nerevenind însă acasă”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

Tânăra are 1,70 m înălțime, greutate 60 kg, constituţia fizică atletică, faţa ovală, ochi albaștri, părul lung de culoare negru.

În momentul părăsirii unităţii medicale femeia purta un tricou de culoare albă, blugi de culoare albastră, iar în picioare avea încălțăminte tip sport de culoare negru cu dungi roşii.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Comentarii Facebook