Mai multe familii ghinioniste care locuiesc pe o stradă abandonată de Primărie cer ajutor: „Plătim impozit ca și toți locuitorii, fiind întotdeauna ocoliți

Un locuitor de pe strada Partizanilor din Cluj-Napoca își exprimă public nemulțumirea față de condițiile în care este nevoit să trăiască, acuzând lipsa de intervenție a autorităților locale pe o porțiune de drum care, spune el, pare complet ignorată. În această situație se află zeci de oameni care locuiesc în acea zonă, spun ei uitată, din Cluj-Napoca.

O parte din locuitorii de pe strada Partizanilor sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați de Primărie


Este vorba despre segmentul cuprins între numerele 108 și 118, unde strada ar fi rămas neasfaltată de ani de zile, în ciuda numeroaselor sesizări făcute de locuitori. Situația devine cu atât mai apăsătoare în perioadele secetoase, când praful ridicat de mașini se depune pe case, garduri și autoturisme.

„Aceasta stradă este neasfaltată și plină de gropi, iar noi, locatarii, suntem nevoiți să suportăm praful care se ridică și se depune pe case, garduri, mașini... Noi plătim impozit ca și toți locuitorii care beneficiază de stradă asfaltată și întreținută de cei de la salubritate. Noi nu am beneficiat de curățenie și întreținere, fiind întotdeauna ocoliți... doar suntem o stradă abandonată”, a transmis clujeanul.

Mesajul reflectă o frustrare acumulată în timp, dar și sentimentul de inechitate resimțit de mai mulți vecini din zonă, care consideră că sunt tratați diferit față de alți oameni care stau pe aceeași stradă, doar că au avut norocul să aibă casele pe bucata problemă din drum.

Problema ridicată de acest cetățean nu este, însă, un caz izolat în Cluj-Napoca

Problema ridicată de acest cetățean nu este, însă, un caz izolat. Într-un oraș aflat în plină expansiune, cum este Cluj-Napoca, astfel de situații continuă să apară, în special în zonele periferice sau în cele unde dezvoltarea urbană a depășit ritmul investițiilor în infrastructură.

Deși municipiul se laudă cu unele dintre cele mai mari bugete din România și cu proiecte ambițioase de modernizare, realitatea din teren arată că există încă numeroase străzi neasfaltate sau insuficient întreținute. 

Comentarii Facebook