Macingo, boxerul bătăuș care a folosit metoda Lovește și fugi, a fost ELIBERAT
Alexandru Macingo, boxerul de 16 ani care putea fi o speranță a României la box, a fost arestat după ce s-a distrat făcând KO mai mulți tineri pe strada Paris.
Fostul sportiv, exclus pe viață din box, a fost arestat numai în luna mai, pentru fapta comisă în aprilie. În primă fază, procurorii nu și-au făcut bine treaba și nu s-au interesat de starea victimelor, trăgând concluzia că fapta sportivului nu este gravă. În realitate victimele lui Macingo au suferit intervenții chirurgicale, dar nimeni nu s-a interesat.
Procurorii au propus arestarea pe 30 de zile a lui Macingo numai în mai când a încălcat interdicțiile impuse de procurori și s-a întâlnit cu unul dintre ceilalți bătăuși.
Judectoria Cluj-Napoca a analizat acum prelungirea mandatului la cererea procurorilor, dar magistrații au decis eliberarea lui și plasarea sub control judiciar.
Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, nu s-a arătat la fel de iertător și a anunțat, joi, 24 iulie, la Cluj că Alexandru Macingo nu va fi reprimit în sport, fiind exclus pe viață din box.
Doroftei e categoric: Macingo nu mai are ce căuta în box. E un bătăuș!
12 Comentarii