Lucrări pe un drum județean din Cluj care leagă nordul județului de Sălaj! Aproape 23 de kilometri vor fi reabilitați de Consiliul Județean
Lucrări pe DJ 108B în județul Cluj: Consiliul Județean reabilitează aproape 23 de kilometri de drum județean
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere pe DJ 108B, pe sectorul care traversează nordul județului, între limita cu județul Sălaj și Șomcutu Mic, trecând prin localitățile Bobâlna, Răzbueni și Maia. Lucrările vizează un tronson de aproape 23 de kilometri și sunt în plină derulare.
Intervenția acoperă sectorul cuprins între poziția kilometrică 21+200 și 44+041 și include mai multe categorii de lucrări:
- aducerea la profil a acostamentelor
- curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și podețelor pentru asigurarea scurgerii apelor
- tăierea lăstărișului și a vegetației pentru redarea esteticii rutiere
În această etapă, principalele lucrări vizează acostamentele, care sunt aduse la profilul corespunzător.
De ce contează acest drum
DJ 108B este una dintre arterele care leagă nordul județului Cluj de județul Sălaj, asigurând totodată accesul mai multor comunități rurale din zonă.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a explicat importanța acestui traseu: „Acest drum județean din partea de nord a județului este un culoar important de mobilitate în zonă, prin conexiunea directă pe care o realizează între județul vecin, Sălaj, și municipiul Dej. De asemenea, având în vedere numeroasele comunități rurale pe care le traversează, acest drum are un rol important și în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială a regiunii."
Lucrările sunt parte din programul de întreținere curentă și periodică derulat de Consiliul Județean Cluj pe rețeaua de drumuri județene.
0 Comentarii