Lucrări de amploare la rețeaua de gaze, șantierul o să dureze până în toamnă! Delgaz începe modernizarea pe strada Clinicilor
Încep lucrările Delgaz Grid pe strada Clinicilor pentru o investiție majoră în rețeaua de gaze naturale din Cluj-Napoca
Delgaz Grid dă startul, începând de azi, 23 iunie, unuia dintre cele mai importante proiecte de modernizare a rețelei de distribuție a gazelor naturale din municipiu. Lucrările vor avea loc pe strada Clinicilor și vor presupune înlocuirea a aproximativ 2 kilometri de conducte – atât de presiune redusă, cât și de presiune medie.
Proiectul, anunțat oficial de companie, are o durată estimată de două luni și jumătate, urmând să fie finalizat în prima parte a lunii septembrie. Potrivit Delgaz Grid, investiția vizează creșterea siguranței alimentării cu gaze naturale, dar și îmbunătățirea serviciilor oferite clujenilor.
Lucrările se vor desfășura preponderent în timpul zilei, însă reprezentanții companiei avertizează că, în anumite situații, vor fi necesare intervenții și în timpul nopții. Compania își cere scuze pentru disconfortul provocat și mulțumește clujenilor și autorităților locale pentru înțelegere.
„Delgaz Grid va derula începând de luni, 23 iunie, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii de modernizare a sistemului de distribuție a gazelor naturale din municipiu.
Proiectul presupune lucrări complexe de înlocuire a câte 1 km din conductele stradale de presiune redusă, respectiv de presiune medie.
Investiţia are ca scop creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale și îmbunătățirea serviciului de distribuție pentru locuitorii din Cluj-Napoca și are durata de execuție de două luni și jumătate, cu termen de finalizare în prima parte a lunii septembrie.
Lucrările vor fi executate în timpul zilei, până seara, dar vor fi situații când este posibil să intervenim și pe timpul nopții. Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților, locuitorilor și autorităților locale din Cluj-Napoca pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru clujeni.”
0 Comentarii