Lovitură decisivă în dosarul „imperiului” cămătarilor clujeni! După destructurarea rețelei au urmat arestările: Doi inculpați au fost arestați
Doi arestați preventiv și unul în arest la domiciliu în dosarul de camătă din Cluj. Împrumuturi de 1 milion de lei și șantaj de 96.000 €
Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au cerut arestarea preventivă a trei inculpați într-un dosar de camătă, șantaj, distrugere și influențarea declarațiilor. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Cluj-Napoca a admis parțial propunerea: doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea a fost plasat în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.
Potrivit procurorilor, principalul inculpat ar fi acordat, între ianuarie 2024 și iunie 2025, nu mai puțin de 35 de împrumuturi, în valoare totală de aproximativ 1.000.000 de lei. Dobânzile percepute ar fi variat între 10% și 50% pentru fiecare tranzacție.
Anchetatorii susțin că activitatea avea un caracter repetat și organizat, fiind desfășurată ca îndeletnicire. Beneficiul patrimonial obținut ar fi ajuns la aproximativ 830.000 de lei, reprezentând circa 76% peste suma total împrumutată.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. „Imperiul” cămătarilor clujeni destructurat de poliție! Dobânzi de până la 50% și intimidări pentru fiecare rată întârziată
În perioada august 2025 – februarie 2026, același inculpat ar fi constrâns victimele, direct sau prin intermediari, să plătească echivalentul a 96.000 de euro, prin amenințări explicite și implicite. În plus, în ianuarie 2026, ar fi încercat să determine o persoană vătămată să nu dea declarații în dosarul penal deschis după vandalizarea unui salon de înfrumusețare din Cluj-Napoca.
Amenințări repetate și salon vandalizat în miez de noapte
Al doilea inculpat este acuzat că, în perioada noiembrie 2025 – februarie 2026, ar fi făcut vizite repetate la salonul administrat de persoanele vătămate, adresând amenințări pentru a obține plata sumei de 96.000 de euro.
În cazul celui de-al treilea inculpat, procurorii rețin că ar fi acordat împrumuturi în valoare de peste 126.000 de lei, percepând dobânzi care i-ar fi adus un beneficiu de aproape 29% peste capital. Tot el este acuzat că, în noaptea de 24 ianuarie 2026, ar fi spart mai multe geamuri și uși ale salonului, provocând un prejudiciu estimat la 5.000 de euro.
Procurorii au argumentat că faptele au creat o stare de temere constantă și insecuritate în rândul victimelor, afectând inclusiv buna desfășurare a procesului penal.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Cluj. Reprezentanții Parchetului subliniază că inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.
0 Comentarii