Loc de joacă sau capcană? O groapă neasigurată din Gheorgheni amenință siguranța copiilor: „Se joacă la doi metri de pericol!”

Groapă nesemnalizată lângă un loc de joacă din Gheorgheni! Părinții, revoltați: „E un pericol pentru copii, trebuie montat un gard!”

Un nou pericol pândește copiii dintr-un parc din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca. Un părinte a semnalat faptul că, în spatele blocurilor de pe Aleea Slănic, o groapă nesemnalizată se află chiar la marginea unui spațiu de joacă frecventat zilnic de copii de grădiniță. Situația a apărut după ce un garaj din zonă a fost demolat, iar în locul acestuia au fost amplasate câteva pubele pentru gunoi.

„La marginea de jos a parcului sunt câteva garaje, iar unul dintre ele a fost desființat. Acolo a rămas o groapă, prost semnalizată și fără gard, exact lângă zona unde se joacă micuții. Este un pericol real, mai ales pentru copiii mici, care pot cădea ușor”, a declarat clujeanul care a făcut sesizarea către autoritățile locale.

Părintele atrage atenția că groapa nu este acoperită și nici delimitată corespunzător, iar copiii sunt tentați să se apropie de zona respectivă atunci când se joacă. Acesta cere intervenția urgentă a autorităților pentru montarea unui gard de protecție.

Autoritățile clujene, invitate să intervină

Zona menționată se află în spatele blocurilor care țin de Aleea Slănic, un loc intens frecventat de familiile din cartier. Oamenii din zonă spun că deși parcul este unul apreciat pentru curățenie și umbră, lipsa de siguranță în jurul gropii riscă să transforme spațiul într-un loc periculos.

„Vă rog să luați măsuri de a asigura acea parte a parcului prin realizarea unui gard de protecție”, a transmis părintele.

Comentarii Facebook