Liceul greco-catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, la ceas aniversar: Opt decenii de când un cardinal important l-a inaugurat
Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca a sărbătorit 80 de ani de la inaugurarea sa de către Cardinalul Iuliu Hossu, un moment de o profundă încărcătură spirituală și istorică. Evenimentul aniversar a reunit foști și actuali profesori, elevi, reprezentanți ai Bisericii și autorități locale, într-un mment plin de emoție și recunoștință față de tradiția educației greco-catolice din Transilvania.
Printre invitații de onoare s-a numărat și prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, care a oferit conducerii liceului Diploma de Excelență din partea Instituției Prefectului - Județul Cluj, „în semn de înaltă prețuire și recunoaștere a contribuției remarcabile la dezvoltarea educației în spiritul valorilor creștine”.
În discursul susținut în cadrul festivității, prefectul a subliniat importanța istorică și spirituală a acestei instituții de învățământ: „Este o deosebită onoare să fiu astăzi alături de dumneavoastră la această aniversare de suflet, care marchează 80 de ani de la momentul înălțător în care Cardinalul Iuliu Hossu inaugura Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca. Un liceu nu este doar o clădire, nu este doar o instituție de învățământ. Un liceu precum cel pe care îl celebrăm astăzi este, în esență, un templu al spiritului, al formării caracterelor și al cultivării adevărului. A fost așa dintru început, sub viziunea luminată a Cardinalului Iuliu Hossu, cel care a rostit, la 1 Decembrie 1918, cuvintele ce au consfințit Unirea Transilvaniei cu România. Și rămâne așa și astăzi, ca martor al perseverenței, credinței și educației în cele mai înalte forme ale lor.”
Maria Forna a amintit că instituția poartă numele unui simbol al demnității românești, episcopul Inochentie Micu-Klein, „apărător al limbii și culturii române în fața vitregiilor istoriei”.
Valori care dăinuie în acest liceu: crednță, demnitate, excelență
Prefectul a subliniat și rolul crucial al educației în construcția unei societăți puternice: „Educația este una dintre cele mai mari responsabilități pe care o societate o are față de viitorul său. Iar faptul că acest liceu a știut, în ciuda tuturor încercărilor istorice, să-și păstreze identitatea, să revină la viață și să continue să formeze caractere este dovada unei vocații profunde și a unei comunități unite.”
În încheiere, Maria Forna a transmis un mesaj de susținere pentru continuarea promovării excelenței și păstrării valorilor spirituale care definesc școala clujeană: „La mulți ani, Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”! La mulți ani tuturor celor care fac parte din această frumoasă familie!”
2 Comentarii