Sambata 5 Decembrie

La un pas de dezastru în Dej! Un camion a luat foc lângă un rezervor de 10 tone de motorină FOTO


Pompierii clujeni au avut parte de o intervenție dificilă, sâmbătă, pe strada Dumbrava Roșie, din Dej, unde un camion a luat foc în curtea unei firme.

Conform ISU Cluj, alerta a fost dată în jurul orei 12.40, iar pentru lichidarea focului, care se manifesta în curtea unui operator economic, au fost dislocate două autospeciale pentru stins incendii. 

Forțele de intervenție au găsit capul tractor al camionului cuprins în totalitate de flăcări, cu posibilitatea de a se extinde la un alt camion, dar și la alte obiective din curtea operatorului economic, între care un rezervor de circa 10 tone de motorină și un palet cu saci de azotat de amoniu (se aflau la apoximativ 7 metri față de focarul incendiului).

Un șofer din cadrul operatorului economic a reușit să evacueze camionul la care era în apropierea incendiului și a reușit să evite propagarea arderii la acesta.

Intervenția promptă a pompierilor a asigurat lichidarea rapidă a flăcărilor și evitarea propagării acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au indicat ca și cauză probabilă o defecțiune la instalația electrică a camionului.

.

Comentarii Facebook