Marti 29 Noiembrie

La Florești se construiește o nouă școală. Vezi cât de mare e investiția



O nouă școală va fi înființată în comuna Florești, fiind publicat deja anunșul de cerere ofertă.

Noua clădire va fi construităîn zona ANL din cartierul Cetatea Fetei, iar valoarea investișiei va fi de 10.862.457 lei, fără TVA, sumă susținută în totalitate din bugetul comunei Florești.

Data limită de depunere a ofertelor este 10 octombrie 2014, ora 11, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc în aceeași zi, de la ora 11.00.

Floreștiul este o cumunitate tânară, cu o medie de varstă de 35 de ani. Anul trecut am avut un număr record de nașteri, iar creșele și grădinițele au fost neîncăpătoare. În Florești avem în derulare o sumedenie de proiecte, majoritatea fiind deja în plină desfășurare, iar altele fiind de abia în stadiul concretizării caietelor de sarcini aferente licitațiilor. Suntem obligați să demarăm acest proiect al realizării unei școli și sper ca începand cu următorul an de învățământ aceasta să fie funcțională. Ca un aspect inedit, pot să vă spun că avem în proiect, la stadiul de intenție, ca respectiva clădire, deși are destinația școală, să poată fi utilizată pentru o serie de clase de curs de liceu. Repet, deocamdată este doar o idee. De asemenea, în curând vom demara și proiectul privind realizarea unei gradinițe noi, care va fi amplasată adiacent străzii Ioan Rus, în apropierea clădirii Primăriei”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Comentarii Facebook