L-au forțat până a murit de epuizare! Falko, calul care a câștigat concursul de tras bușteni la Gilău, a murit a doua zi, după un alt concurs VIDEO
Atenție! Imagini cu impact emoțional puternic
Falko, calul care a câștigat sâmbătă concursul de tracțiune bușteni de la Gilău. județul Cluj, a murit a doua zi imediat după ce a câștigat o altă cursă la Cormaia, în județul Bistrița-Năsăud.
Falko, deținut de un cetățean slovac, a participat la cursa de dublu tracțiune bușteni foarte grei. Împreună cu un alt cal, au reușit să obțină cea mai bună performanță și să câștige cursa, însă la câteva minute după s-a prăbușit, a făcut convulsii și a murit pe terenul de concurs.
Oamenii au încercat să-l resusciteze prin apăsări pe inimă, însă este extrem de dificil să faci asta manual la un animal atât de mare.
Reacția celor care au văzut filmarea pe rețelele de socializare a fost de a condamna astfel de concursuri și pe proprietarii acestor cai, duși la concursuri de tracțiune a unor greutăți uriașe, participând uneori chiar în zile consecutive pentru premii și faima stăpânilor. Mulți au cerut chiar interzicerea acestor concursuri, considerând suficient ca la un festival ecvestru să existe probe de frumusețe, alergare și parade.
Greutatea unui buștean la concursurile de tracțiune poate ajunge la 2 tone, în timp ce greutatea unui cal este cam jumătate.
Falko la Gilău:
Falko la Cormaia, concursul după care a murit
Momentul când Falko este prăbușit
Atenție! Imagini cu impact emoțional puternic
60 Comentarii