Jurnaliștii, ținte ale agresiunilor la protestul din Piața Victoriei: camere distruse, lovituri și amenințări. Organizațiile de presă cer anchete
Mai mulți jurnaliști au fost agresați verbal și fizic de persoane aflate în perimetrul protestului desfășurat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București. Incidentelor le-au urmat reacții din partea mai multor organizații pentru protejarea libertății presei, care cer autorităților identificarea și sancționarea celor responsabili.
Unul dintre cazurile menționate este cel al jurnalistei Ioana Moldoveanu, de la Snoop, care a fost lovită peste cameră, înjurată și amenințată în timp ce filma protestatari care aruncau cu pietre spre o barieră de jandarmi. Și o echipă a Realitatea Plus a fost agresată. Potrivit organizațiilor de presă, membrii echipei au fost îmbrânciți și loviți de mai mulți bărbați cu fețele acoperite.
În urma incidentului, jurnalista Cristiana Chițu și cameramanul Ruben Lighezan au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un alt caz reclamat este cel al jurnalistului Gabriel Kolbay, de la publicația București.ro. Acesta a relatat că a fost lovit de persoane aflate în Piața Victoriei, iar aparatul său de fotografiat ar fi fost distrus.
Jurnaliști hărțuiți în timpul protestului
Potrivit aceluiași comunicat, și jurnaliștii de la Recorder au fost ținta unor incidente.
Un bărbat aflat în apropierea protestului a înjurat-o și i-a arătat organele sexuale jurnalistei Anna Constantin, în timp ce un alt protestatar a încercat să îl scuipe pe jurnalistul David Muntean.
Organizațiile semnatare precizează că este posibil să fi existat și alte agresiuni care nu au fost făcute publice sau despre care acestea nu au luat încă la cunoștință.
Poliția Capitalei s-a autosesizat
În urma incidentelor, Poliția Capitalei a anunțat că s-a autosesizat și că au fost începute demersurile pentru identificarea persoanelor implicate în astfel de fapte.
Organizațiile pentru apărarea libertății presei cer ca investigațiile să fie desfășurate cu celeritate, dar și cu respectarea dreptului jurnaliștilor la protecția documentelor și a surselor jurnalistice.
„Aceste evenimente reprezintă o continuare a agresiunilor îndreptate împotriva jurnaliștilor la protestele din 2024 și 2025 ale mișcării suveraniste”, susțin semnatarii comunicatului.
Aceștia leagă incidentele de ceea ce descriu drept un climat de ură, intimidare și devalorizare a muncii jurnalistice, avertizând că repetarea unor astfel de situații poate contribui la normalizarea violenței împotriva jurnaliștilor.
Organizațiile de presă cer protecție pentru jurnaliști
Semnatarii comunicatului susțin că atacurile și campaniile de decredibilizare a presei îi pot transforma pe jurnaliști în ținte în timpul manifestațiilor publice.
„Încercările de intimidare creează un climat de nesiguranță și îngrădesc libertatea de exprimare și libertatea presei”, transmit organizațiile.
Acestea cer forțelor de ordine să acorde o atenție deosebită protecției jurnaliștilor care relatează de la proteste și să îi identifice și sancționeze pe cei responsabili de agresiuni.
De asemenea, organizațiile solicită condamnarea fermă a incidentelor de către reprezentanții autorităților publice, dar și de către actorii instituționali și politici.
La final, CJI, ActiveWatch, Asociația pentru Tehnologie și Internet și Alianța „A Patra Putere” fac apel la solidaritate în rândul jurnaliștilor, în contextul incidentelor reclamate la protestul din Piața Victoriei.
1 Comentariu