ISU Cluj va beneficia de un container de pregătire de ultimă generație, utilizat pentru simularea incendiilor FOTO


Astăzi, 20 mai 2026, a avut loc prezentarea oficială a containerului de foc, proaspăt intrat în dotarea instituției noastre. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu”, în prezența autorităților locale.

Acest echipament de ultimă generație reprezintă o investiție esențială în modernizarea tehnicilor de pregătire, contribuind la îmbunătățirea capacității de intervenție. Mai exact, containerul de tip caisson le va permite pompierilor să observe fazele de dezvoltare ale unui incendiu, de la inițiere și până la regresie, simulând fenomene de ardere identice cu cele întâlnite în cazul situațiilor reale.  

703112169_1455070609983432_8864701532601014931_n.jpg

ISU Cluj va beneficia de un container de pregătire de ultimă generație, utilizat pentru simularea incendiilor

În timpul simulărilor, echipele de pompieri pătrund în interior, unde se prezintă lectura focului, sub îndrumarea instructorilor. Ulterior, se exersează diferite tactici de stingere a incendiilor, iar fiecare operațiune va fi gestionată prin intermediul unui panou de control. 

„Containerul pentru simularea incendiilor are o lungime de 12,1 metri și o lățime de 2,5 metri, fiind împărțit într-o zonă de ardere, o zonă de observare și una destinată accesului. Totodată, construcția este realizată din elemente rezistente la temperaturi ridicate”, a transmis ISU Cluj. 

Echipamentul a fost achiziționat integral din bugetul local. Pe această cale, mulțumim Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Consiliului Local pentru Sprijin! 

WhatsApp Image 2026-05-20 at 15.30.55 (1).jpegWhatsApp Image 2026-05-20 at 15.30.55.jpeg

Comentarii Facebook