Intersecție periculoasă în Cluj-Napoca! Mașinile parcate ilegal blochează vizibilitatea și cresc riscul de accidente


Clujenii de pe strada Mehedinți nr. 45 trag un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul din intersecția cu Aleea Negoiu. 

Vizibilitatea este aproape inexistentă, iar șoferii sunt obligați să înainteze pe carosabil pentru a vedea traficul, riscând coliziuni cu vehiculele care circulă pe artera principală. 

„Vă adresez prezenta solicitare privind situația deosebit de periculoasă din intersecția Aleea Negoiu (stradă cu sens unic, cu indicator „Cedează trecerea”) și Strada Mehedinți nr. 45. La această intersecție: vizibilitatea este practic inexistentă, șoferii fiind nevoiți să pătrundă pe prima bandă a străzii Mehedinți (pe banda de circulație a vehiculelor care vin din stânga), pentru a putea observa traficul”, a transmis un clujean. 

Situația este agravată de autoturismele parcate neregulamentar, inclusiv lângă trecerea de pietoni și chiar pe colțul intersecției.

Intersecție periculoasă în Cluj-Napoca! Mașinile parcate ilegal blochează vizibilitatea și cresc riscul de accidente 

„În plus, sunt autoturisme parcate chiar lângă trecerea de pietoni și pe colțul intersecției, fără a se respecta distanța minimă legală, ceea ce reduce suplimentar vizibilitatea și crește riscul de accidente”, se mai arată în mesaj. 

Locuitorii solicită montarea unei oglinzi rutiere, măsuri suplimentare de siguranță și controale ale autorităților pentru sancționarea parcărilor ilegale

„Prin urmare, solicit: Montarea unei oglinzi rutiere la această intersecție pentru îmbunătățirea vizibilității și creșterea siguranței circulației. Verificarea și sancționarea situațiilor de parcare neregulamentară din zonă, în special lângă trecerea de pietoni și colțul intersecției. Analizarea unor măsuri suplimentare pentru siguranța rutieră, având în vedere că zona este intens circulată și riscul de accidente este major. Vă rog să tratați cu prioritate această sesizare, având în vedere pericolul real pentru conducătorii auto și pietoni”, a mai transmis clujeanul. 

FOTO-CARACTER ILUSTRATIV 

Comentarii Facebook