Incendiul de vegetație din Sopor a fost stins. Autorul nu a fost prins - VIDEO din dronă


Zona Sopor, din Cluj-Napoca, a fost afectată de un incendiu puternic marți seara. Ca de obicei, cel care a dat foc nu a fost prins, acest lucru fiind și dificil de realizat.

De obicei, cei care pun focul sunt localnici din zonă, care vor să curețe câmpul de fânul uscat din vara trecută, pe care le-a fost lene să îl cosească. Obiceiul este deosebit de periculos, pentru că focul scapă de sub control și riscă să ia foc casele. 

20 de hectare de vegetație au ars marți, 15 martie

Peste 20 de incendii de vegetație izbucnite in cursul zilei de marți în județul Cluj! Marți seara, cineva a dat foc pășunii din Sopor, iar focul s-a  extins spre Pata Rât și spre noul cimitir al Clujului.

Echipajele ISU au intervenit la 16 dintre acestea, fiind sprijiniți și de echipaje ale SVSU în patru situații.

Marți, 8 echipaje ale ISU Cluj luptau cu flăcările în urma incendiilor de vegetație din diferite locații, dar și la o intervenție pentru acordarea primului ajutor calificat în urma unui eveniment rutier.

În zona Sopor, municipiul Cluj-Napoca, au intervenit pentru stingerea focarelor trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 și 2 Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook