Vineri 13 Decembrie

Incendiu puternic azi-noapte: Gospodăria unor clujeni a fost distrusă! Zeci de găini au murit, iar proprietarul a făcut atac de panică


Un incediul puternic a izbucnit azi-nopate în comuna Frata, județul Cluj. Pompierii Detașamentului Dej au fost solicitați să intervină de urgență pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 01:30, iar la fața locului s-a deplasat imediat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Mociu. În scurt timp, forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială trimisă de la Turda pentru a ține flăcările sub control.

Incendiul a afectat puternic o magazie de aproximativ 150 de metri pătrați, extinzându-se și la o altă magazie din vecinătate, cu o suprafață de 20 de metri pătrați. De asemenea, un coteț de păsări a fost afectat, iar 45 de găini au pierit în incendiu. Proprietarul a reușit, totuși, să salveze doi porci din zona de pericol înainte de sosirea pompierilor.

Intervenția a fost dificilă, având în vedere materialele lemnoase depozitate în magaziile afectate, care au favorizat răspândirea rapidă a flăcărilor. Pe parcursul operațiunilor de stingere, un bărbat a suferit un atac de panică și a cerut sprijinul paramedicilor SMURD, însă acesta a refuzat ulterior transportul la spital.

 „Cercetările preliminare au arătat faptul că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu”, au anunțat reprezentanții ISU Cluj. 

 Pompierii urmează să finalizeze cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele incidentului.


Comentarii Facebook