În Cluj primești amendă pe autobuz chiar și dacă îți cumperi bilet: „Le-am arătat în aplicație, dar nu m-au crezut”


De câteva luni, în Cluj-Napoca, s-a implementat posibilitatea cumpărării de bilete cu cardul, în toate autobuzele CTP. Acesta a fost un progres care a mulțumit pe toată lumea: puteai urca liniștit direct în autobuz, nu mai depindeai de casele de bilete și nu trebuia să păstrezi biletul pentru celălalt capăt. Era un mod simplu și rapid prin care puteai circula prin tot orașul.

CTP nu mai eliberează bon fiscal la plata cu cardul

Totuși, de la un timp, tot mai des se întâmpla ca aparatele să rămână fără hârtie, astfel că nu se mai elibera chitanță. Era un moment iritant și stresant pentru clujenii care își doreau să ajungă cât mai repede la destinație, însă nu aveau bilet. 

Astfel, CTP s-a hotărât să schimbe modalitatea de control a plății cu cardul, însă această idee nu a ajuns la inima clujenilor. 

Se presupune că o persoană urcă în autobuz, își ia bilet cu cardul, ecranul se face verde și scris APROBAT, însă nu mai primești nici o dovadă de plată. În cazul unui control, anunți controlorii că ai plătit cu cardul, iar aceștia îți vor cere ultimele 4 cifre ale cardului, pentru a verifica în desfășurător dacă într-adevăr ai plătit. 

186535916_1833055693528955_3572936574430812460_n.jpg

Această metodă pare o soluție la problema lipsei de hârtie, dar clujenii se plâng în continuare, din pricina abuzurilor controlorilor de bilete.

Cardul nu apare pe desfășurător

O tânără din Cluj-Napoca a relatat o întâmplare trăită de ea, în data de 21 mai, în jurul orei 17, în timp ce circula pe Linia 3:

Amendă primită pe linia 3 pentru că nu mi-au regăsit numărul de card pe desfășurător. Le-am arătat în aplicația bancară, dar nu m-au crezut. Am plătit 50 de lei și nu am primit nici o chitanță”, a povestit tânăra L.D., pe un grup de Facebook dedicat călătorilor CTP din Cluj-Napoca.

În acest caz, mai mulți clujeni au susținut, în comentariile postării, faptul că este vorba de un abuz din partea controlorilor de bilete, la fel cum au mai fost și alte plângeri la adresa lor. Aceștia pot spune oricând că nu apare cardul pe desfășurător și să nu ia în considerare istoricul tranzacțiilor din aplicația mobilă proprie, doar pentru a da amenzi.

Cum să plătești 50 de lei pe loc? Banii ăia i-au băgat în buzunar. Mai bine te luai și te duceai că și așa nu au ce să-ți facă”, a comentat un clujean.

De asemenea, mai multe persoane i-au spus tinerei că acei 50 de lei plătiți de ea, au ajuns în buzunarul controlorilor, mai ales că nu a primit nici o dovadă de plată. Din păcate, fără nici o amendă, aceasta nu poate face contestație. Ea a fost, totuși, încurajată să apeleze la poliție, pe baza camerelor de filmat din autobuze.

Vârstnicii fără aplicații bancare sunt fără apărare

Un alt tânăr din Cluj, N.S. a povestit pentru Știri de Cluj că a pățit la fel ca prima tânără: i-au spus că nu apare în desfășurător. Totuși, cu el nu au insistat și au acceptat faptul că are istoricul tranzacției pe telefonul mobil.

Am prins control pe linia 6, în 26 mai, la ora 11. Mi-am luat bilet cu cardul, le-am dat ultimele 4 cifre, dar au spus că nu le apare le desfășurător. Am insistat să le arăt dovadă plății pe telefon, în aplicație, dar au spus că e ok și m-au lăsat în pace”, a povestit N.S.

Cu toate acestea, o bătrânică nu a avut același noroc, povestește tânărul. Deoarece aceasta nu avea un smartphone cu aplicația bancară, nu avea nici o dovadă a plății biletului, coincidența face că nici plata femeii nu apărea în desfășurător, astfel că a fost dată jos de controlori și amendată.

I-am spus să-și cumpere bilet pentru că aparatul nu mai dă chitanță, însă ea a spus „Dă-le pace”. Când a venit controlul, nici ea nu apărea pe desfășurător, însă nu le putea dovedi plata. Au dat-o jos”, a mai explicat N.S.

Clujenii sunt de părere că este aberant să plătească ceva și să nu primească bon fiscal, mai ales că se pot întâmpla astfel de lucruri. Nu condamnă nimeni controlorii, cum că ar rata intenționat unele tranzacții din desfășurător, însă dacă sistemul merge atât de prost, nu ar trebui să se găsească o altă soluție?


Comentarii Facebook