Luni 16 Decembrie

Hoațe reținute de polițiști după ce i-au luat banii din casă unui clujean. Deja părăsiseră județul


Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, două femei acuzate de comiterea unui furt din locuință.

La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Ciucea, județul Cluj, despre faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, în locuința sa au pătruns doua femei, care ar fi sustras suma de 1000 de lei”, informează IPJ Cluj.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat pe raza comunei Ciucea, doua femei, în vârstă de 32, respectiv 36 de ani, ambele din comuna Măgești, județul Bihor. Asupra acestora, în urma controlului efectuat, a fost găsită suma de 860 de lei. Cele în cauză au declarat faptul că suma respectivă reprezintă banii pe care i-au sustras din locuința  bărbatului de 51 de ani, prejudiciul creat fiind recuperat parțial și restituit părții vătămate.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Față de cele două femei, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia, cele în cauză să fie prezentate în fața magistraților, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.


Comentarii Facebook