FOTO Trei victime la Cluj după un accident grav de pe Calea Turzii: Doi tineri de 20 de ani au fost descarcerați, o femeie a fost transportată la spital


Accident grav pe Calea Turzii în această dimineață: trei persoane rănite, două dintre ele au fost descarcerate de pompieri

Un accident rutier serios a avut loc în această dimineață pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, unde două mașini au fost puternic avariate în urma impactului.

Potrivit ISU Cluj, la fața locului au intervenit de urgență două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

Într-una dintre mașini se aflau doi tineri de aproximativ 20 de ani, răniți și blocați în cabina autoutilitarei. Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a-i scoate în siguranță, fără a agrava leziunile. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți.

De asemenea, o femeie de aproximativ 30 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare. Și ea era conștientă și cooperantă, potrivit primelor evaluări.

Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Aici au găsit două autovehicule avariate, iar într-unul dintre acestea se aflau două persoane ce prezentau multiple traumatisme.

Echipajele operative au utilizat echipamentele din dotare pentru a extrage personanele din cabina autoutilitarei, astfel încât să nu le agraveze leziunile suferite. Acestea, respectiv doi bărbați în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fost preluate de către echipajele SMURD și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți. 

Totodată, o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost consultată la locul accidentului de către echipajul SAJ, iar ulterior a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Conform primei evaluări acesta era conștientă și cooperantă.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Screenshot 2025-08-18 at 09.57.23.png

Comentarii Facebook