Vineri 13 Decembrie

FOTO. „Garden of Lights” transformă Clujul într-un tărâm de basm! Clujenii au ocazia să facă înconjurul lumii printr-un spectacol de lumini


Garden of Lights deschide porțile către un univers de basm odată cu lansarea expoziției „Small World” în Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Începând din seara de 15 noiembrie, grădina va prinde viața sub un spectacol de mii de lumini, invitând vizitatorii într-o călătorie magică în jurul lumii. 

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (6).jpeg

Cei care vor explora universul de lumini vor avea parte de o experiență inedită ce îmbină creativitatea, tehnologia și farmecul culturilor îndepărtate, totul într-o atmosferă ce depășește granițele imaginației.

„Garden of Lights” va transforma Grădina Botanică „Alexandru Borza” într-un spațiu de basm în următoarele trei luni, în fiecare seară după apus, oferind clipe de neuitat pentru copii și adulți.

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (2).jpeg

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (5).jpeg

Expoziția deschide o lume de poveste, iar vizitatorii vor fi purtați la fiecare pas printr-o nouă destinație culturală și geografică – de la orașele pline de istorie ale Europei până la peisajele exotice din America de Sud și adâncurile misterioase ale Australiei. 

Zeci de instalații artistice tematice, copaci învăluiți în lumini, scene multimedia și spectacole feerice de lumină așteaptă să fie descoperite. Expoziția include numeroase puncte foto și repere culturale iconice printre se numără câmpul de licurici, tuneluri de lumini, lampioane japoneze tradiționale, urșii panda din China, morile de vânt olandeze, Big Ben, London Bridge, Turnul Eiffel, cafenelele romantice pariziene, gondolele venețiene sau atmosfera vibrantă a carnavalului din Brazilia.

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (1).jpeg

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.36 (1).jpeg

Vizitatorii vor explora diverse continente, vor putea vedea peisaje emblematice și repere culturale remarcabile. Prin proiecțiile spectaculoase, expoziția aduce un sentiment de aventură autentică.”, a declarat Michal Chojnacki, CEO al companiei Wonderful Lighting.

Compania Wonderful Lighting a debutat pe piața românească în 2023, când prima expoziție, cu tema „Alice în Țara Minunilor”, a atras peste 180.000 de vizitatori în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București. 

În acest an, aceeași locație găzduiește o expoziție inspirată din povestea „Frumoasa și Bestia”, deschisă publicului din 25 octombrie. 

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (3).jpeg

Numărul mare de vizitatori ne motivează să continuăm să organizăm evenimente care să inspire și să reunească oamenii. Suntem încântați să aducem Garden of Lights și în Cluj-Napoca, oferind astfel magia luminii și pentru publicul din centrul țării”, a adăugat Michal Chojnacki.

Biletele pot fi achiziționate online sau la intrarea expoziției din Grădina Botanică, existând și opțiuni de abonamente de sezon, care permit accesul nelimitat pe toată durata expoziției.

Expoziția Garden of Lights va fi deschisă zilnic, de luni până vineri între orele 17:00-21:00, iar în weekenduri și de sărbători între 16:00-21:00. Casa de bilete se deschide cu 15 minute înainte de startul programului.

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37.jpeg

Despre Wonderful Lighting

Wonderful Lighting, deținătoare a brandului „Garden of Lights”, a fost fondată în 2020 și a organizat prima sa expoziție de lumini în Cracovia, în Grădina de Experimente Stanisław Lem, atrăgând un număr record de vizitatori. În prezent, compania desfășoară expoziții tematice în mai multe orașe europene, inclusiv Riga, Budapesta, Dinant, Cluj-Napoca și București, și, pentru prima dată, în Statele Unite, în Ohio.

Temele expozițiilor includ basme populare precum „Pinocchio”, „Peter Pan”, „Albă ca Zăpada” și „Animale din Africa”. Wonderful Lighting beneficiază de tehnologia avansată a companiei americane S4 Lights, lider în iluminatul multimedia și decorativ, cunoscută pentru colaborările cu Disneyland, SeaWorld și Silver Dollar City.

Despre Grădina Botanică „Alexandru Borza”

Fondată în 1919 și deschisă oficial în 1925, Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca reprezintă un important centru de cercetare, educație și conservare. Cu o suprafață de 14 hectare, grădina găzduiește circa 10.000 de specii de plante organizate în sectoare tematice și are facilități speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Parte a Universității Babeș-Bolyai, grădina oferă suport educațional în domeniile botanicii, fitogeografiei și diversității plantelor.

Despre Republika Interactive

Campania de comunicare a proiectului Garden of Lights este demarată și susținută de agenția Republika. Republika este Agenția de Comunicare cu ADN digital lansată pe piața din România în 2008. Compania are peste 15 ani de experiență în desfășurarea campaniilor integrate de comunicare oferind la nivel regional servicii complete: strategie de comunicare și poziționare de brand, Digital Marketing, PR & Influencer Marketing. Mai multe detalii pe pagina Republika. 

WhatsApp Image 2024-11-14 at 20.19.37 (4).jpeg

Comentarii Facebook