Florin Piersic este în RĂZBOI cu Emil Boc și Primăria. A trimis și un memoriu DUR

Florin Piersic simulează numai prietenia când se întîlnește cu primarul Emil Boc, dar nemulțumirea marelui actor continuă să crească, pe bună dreptate. 

 Florin Piersic este supărat pe Primăria Cluj-Napoca încă de pe vremea lui Sorin Apostu, care a promis că îi va da în administrare cinematograful ”Florin Piersic” și cafeneaua ”Mărgelatu”, dacă actorul este de acord ca imaginea lui să fie folosită. Din 27 ianuarie 2011, de ziua actorului, când s-a redeschis cinematograful și până acum nu s-a mai făcut nimic. Cafeneaua a încăput pe mâna a doi apropiați de-ai lui Sorin Apostu, iar primarul Emil Boc nu a făcut nimic pentru a repara nedreptatea.

La finalul lunii august 2018, Florin Piersic a depus o cerere la Primăria Cluj Napoca pentru a intra într-un parteneriat public privat pentru gestionarea celor două obiective, cinematograful și cafeneaua, scrie Ezv.ro.

Ca o continuare a parteneriatului început în anul 2011 cu Cinematograful Republica, la acea dată, când am consimțit să-mi asociez numele cu acest locaș de cultură, devenind astfel Cinematograful Florin Piersic, care a cunoscut o ascensiune semnificativă, consider îndreptățită solicitarea mea. Pe această cale, vă aduc la cunoștiță stimate domnule primar, intenția mea serioasă de a încheia un contract de asociere între societatea mea și Primăria Cluj Napoca, având ca obiect acest cinematograf care îmi poartă numele. Această asociere care sper că o vom realiza, va promova cultura, în principal, va produce spectacole, cu o implicare susținută din partea mea, de care se vor bucura spectatorii Clujului. Toate acestea vor aduce beneficii ambelor părți”, a scris Florin Piersic în memoriul trimis lui Emil Boc.

Este adevărat că am depus o cerere de asociere cu Primăria Cluj-Napoca. Este o sală cu câteva sute de locuri unde ar putea fi organizate spectacole cu mare priză la public. Din păcate am primit un răspuns care m-a supărat”, a comentat actorul fără să ofere alte informații.

Răspunsul primit a fost ”nu se poate”, pentru că cinematograful este administrat de RADEF. Despre cafenea nu s-a spus nimic.

Nu știm dacă între Primăria Cluj-Napoca și Florin Piersic este un contract de folosire a imaginii și nici dacă marele actor se va îndrepta în instanță pentru a cere despăgubiri. Cazuri similare de folosire a imaginii unor mari personalități s-au soldat în lume cu despăgubiri de milioane de euro. 

Comentarii Facebook