Florin Estefan iese la atac după raportul de control la Opera din Cluj! Acesta spune că este „hărțuit” în ultimul timp: „Controlul a venit țintit”
Florin Estefan răspunde raportului de control: „Nu am nimic de ascuns”. Fostul manager al Operei din Cluj vorbește despre o hărțuire și o „decapitare” nejustificată
Baritonul Florin Estefan, al cărui mandat la conducerea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a încetat în mai, respinge concluziile raportului Corpului de control al Ministerului Culturii și spune că este pregătit să dea explicații și documente în fața instituțiilor competente.
Reacția vine la câteva zile după ce ministerul a făcut publice constatările verificării la instituția clujeană, printre care traseul veniturilor din biletele la spectacole finanțate din bani publici, chiriile sub nivelul pieței din perioada 2015–2023 ș modul în care Opera și-a susținut apărarea în procese.
CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri din raportul de control la Opera din Cluj! Banii din bilete nu ajungeau în conturile instituției, ci la o asociație privată: „Trebuie corectat”
Estefan susține că a condus instituția cu bună-credință și că a urmărit respectarea procedurilor:
„Am servit Opera Națională Română din Cluj-Napoca și cultura clujeană cu bună-credință, cu responsabilitate și cu preocuparea constantă ca activitatea instituției să se desfășoare corect, transparent și în interesul publicului”, a transmis el.
Fostul manager contestă felul în care au fost prezentate rezultatele controlului. „Constatările prezentate public nu reprezintă, prin ele însele, stabilirea unei vinovății și nu pot înlocui o analiză oficială, obiectivă și contradictorie”, a declarat Estefan, care cere ca verificările să se facă „cu respectarea tuturor garanțiilor legale” și fără concluzii formulate înainte de finalizarea procedurilor.
„Doar în cazul nostru acestea sunt problematice”
Baritonul afirmă că verificarea a vizat practici răspândite în rețeaua instituțiilor de spectacol. „Controlul a venit țintit pe activități regăsite în TOATE instituțiile de profil din țară, dar se pare că doar în cazul nostru acestea sunt problematice”, a spus el.
Estefan descrie ultima perioadă ca pe o campanie împotriva sa:
„De o perioadă semnificativă de timp, a început o hărțuire a persoanei mele din diferite zone și pe diverse canale, culminând cu «decapitarea» mea nejustificată din luna mai și continuând cu încercarea disperată a unora — probabil deranjați de susținerea comunității — de a mă discredita în fața opiniei publice”.
Nota 6,95, după 11 ani cu calificative peste 9
Fostul director revine și asupra evaluării care i-a încheiat mandatul. El arată că timp de 11 ani consecutivi a primit din partea aceluiași minister note peste 9, iar în ultimul an calificativul a coborât la 6,95, sub pragul necesar pentru continuarea contractului de management. „Nu pot să nu mă întreb, retoric, care a fost cataclismul care a provocat această prăbușire”, spune el.
Estefan anunță că nu exclude o acțiune în instanță: „Am încredere că situația va fi clarificată pe baza documentelor și a probelor relevante, iar, dacă va fi necesar, îmi voi apăra în justiție atât activitatea desfășurată, cât și reputația”
Mandatul său a încetat pe 27 mai, iar conducerea interimară a instituției a fost preluată de fostul ministru al culturii Bogdan Gheorghiu. Estefan a rămas în Operă ca director artistic și a contestat deja în instanță ordinul de încetare a mandatului; în iulie, Tribunalul București i-a respins cererea de suspendare, iar dosarul pe fond este în curs. Aspectele cu posibilă relevanță penală semnalate de Ministerul Culturii au fost trimise autorităților competente, care nu au comunicat până acum o decizie.
1 Comentariu