Final fericit în cazul femeii dispărute din Cluj-Napoca! Polițiștii au găsit-o în siguranță
Femeia de 49 de ani din Cluj-Napoca, dată dispărută după ce a plecat voluntar dintr-o unitate spitalicească de pe strada Victor Babeș, a fost găsită.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, la doar câteva ore după ce autoritățile au solicitat sprijinul populației pentru găsirea acesteia.
Potrivit polițiștilor, din primele verificări efectuate, femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Final fericit în cazul femeii dispărute din Cluj-Napoca! Polițiștii au găsit-o în siguranță
„Femeia a fost găsită. Din primele date aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Mulțumim pentru sprijin!”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Inițial, polițiștii au fost sesizați că femeia plecase voluntar, în noaptea de 8 iulie, din unitatea medicală unde urma să fie internată și nu mai putea fi contactată. Oamenii legii au făcut publice semnalmentele acesteia și au cerut ajutorul cetățenilor pentru localizarea ei.
0 Comentarii