Miercuri 25 Februarie

Fermierii din Cluj, atenție! Începe procedura de închiriere a pășunilor libere. Depunerea cererilor se face până la începutul lui martie

Primăria Comunei Jucu a anunțat deschiderea procedurii de închiriere a pășunilor care vor deveni disponibile după încetarea unor contracte aflate în derulare. Crescătorii de animale interesați pot depune cereri începând din 24 februarie 2026.

Potrivit anunțului public transmis de Primăria Comunei Jucu, solicitările pentru închirierea pășunilor se depun la sediul instituției în perioada 24.02.2026 – 06.03.2026.

Demersul vizează suprafețele de pășune rămase libere în urma încetării unor contracte de închiriere, iar autoritățile locale cer un dosar complet, în funcție de forma de organizare a solicitantului.

Ce documente trebuie depuse de persoanele fizice

Crescătorii de animale care solicită pășune în nume propriu trebuie să depună:

  • copie după actul de identitate, certificată pentru conformitate;
  • certificat de atestare fiscală privind plata la zi a taxelor și impozitelor la bugetul local (în original);
  • certificat de atestare fiscală ANAF;
  • adeverință eliberată sau vizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – Jucu, din care să reiasă că animalele (bovine, ovine, caprine) sunt înscrise în RNE;
  • adeverință de la Primăria Jucu care atestă înscrierea animalelor în Registrul Agricol, la zi;
  • declarație pe propria răspundere privind existența sau inexistența unui alt contract de închiriere pentru pășune pe raza comunei.

Condiții pentru persoane juridice și asociații

În cazul persoanelor juridice, dosarul trebuie să includă, printre altele, certificatul de înregistrare (CUI și număr de la Registrul Comerțului), certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, certificatele fiscale și documentele care atestă înregistrarea animalelor în RNE și în Registrul Agricol al comunei.

Pentru asociațiile înființate conform OG 26/2000, lista este mai amplă și include statutul, actul constitutiv, certificatul de grefă privind înregistrarea asociației, precum și un tabel cu membrii crescători de animale care asigură încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha.

În toate cazurile, este obligatorie dovada că animalele pentru care se solicită pășune sunt înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) și că solicitantul nu are datorii la bugetul local.

Termen limită pentru depunerea cererilor

Fermierii din Jucu care doresc să beneficieze de pășunile disponibile trebuie să depună documentația completă până cel târziu în 6 martie 2026, la sediul Primăriei.

Autoritățile locale atrag atenția că dosarele incomplete pot duce la respingerea cererii, motiv pentru care solicitanții sunt sfătuiți să verifice cu atenție lista documentelor necesare înainte de depunere.

Comentarii Facebook