Marti 20 August

Familiile dintr-o localitate clujeană afectate de furtuna din septembrie, ajutate cu bani de la Consiliul Local



Consiliul Local din comuna cluejană Mica a aprobat acordarea sumei de 18.300 de lei din bugetul local pentru sprijinirea financiară a familiilor care au fost afectate de vijelia din luna septembrie.

Conform primarului Tiberiu Zelencz, valoarea totală a pagubelor produse de vijelie la nivelul comunei Mica depășește suma de 75.000 de lei, aici nefiind incluse și pagubele provocate anexelor gospodărești sau autovehiculelor.

Au fost fost depuse 37 de cereri pentru despăgubirea locuințelor, iar cei 18.300 de lei, alocați din bugetul local, vor ajunge la cetățenii care locuiesc în imobilele afectate, fiecare urmând să primească 25% din valoarea pagubei (materialele de construcție), evaluările fiind făcute de către o comisie din cadrul Primăriei Mica”, spune primarul Tiberiu Zelencz, potrivit someseanul.ro.

Zelencz îi îndeamnă cetățemni să își facă asigurarea obligatorie a locuinței, pentru a fi acoperiți în cazul în care vor mai avea loc fenomene meteo asemănătoare.

Vă asigur că indiferent de situațiile cu care ne confruntăm la nivelul comunei, voi fi alături de cetățeni și îi voi sprijini cu tot ce se poate.


Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acele momente, viceprimarului comunei, consilierilor locali, comisiei pentru situații de urgență și nu în ultimul rând tuturor cetățenilor care ne-au fost alături și au dat o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie. În asemenea situații trebuie să fim uniți, să ne sprijinim unii pe alții și să dăm dovadă de multă omenie. Cu toții ne dorim să nu mai trecem prin astfel de momente și sunt sigur că indiferent prin ce situații va mai trebui să trecem, vom fi alături unii de ceilalți și ne vom ajuta”, mai spune priamrul din Mica.

Comentarii Facebook