EXCLUSIV. Un asistent medical este eroul zilei la Cluj: A intervenit în timpul liber să salveze viața unui băiat rănit grav în accident la Muntele Băișorii
Adrian Mihăilă este asistentul medical din Cluj care a intervenit în timpul liber pentru a salva un adolescent de 17 ani după un grav accident cu bicicleta la Muntele Băișorii. A fost omul potrivit, la locul potrivit!
Dacă Adrian Mihăilă ar fi trecut prin acel loc spre Muntele Băișorii cu doar câteva minute mai devreme sau mai târziu, povestea de astăzi ar fi putut fi cu totul alta. Asistentul medical clujean a fost omul potrivit, în locul potrivit, iar în minutele critice de după accident a făcut ceea ce știa cel mai bine: a intervenit pentru a salva o viață.
Un gest care probabil i-a schimbat destinul unui adolescent de 17 ani a fost făcut duminică după-amiază de un Adrian Mihăilă, asistent medical din Cluj, aflat întâmplător pe drumul spre Muntele Băișorii.
Adrian Mihăilă are 38 de ani și lucrează de 4 ani ca asistent medical în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Înainte a facut voluntariat la Chirurgie.

Azi în jurul orei 14 era în timpul liber și mergea cu familia la Muntele Băișorii, când a observat că în fața sa o mașină era oprită pe marginea drumului. A coborât imediat și a descoperit un adolescent întins pe șosea, după un grav accident cu bicicleta.

Fără să stea pe gânduri, clujeanul Adrian Mihăilă a început să îi acorde primul ajutor și a rămas lângă victimă până la sosirea echipajelor de intervenție.
Totul s-a petrecut în doar câteva secunde. Adrian Mihăilă spune că și-a dat seama imediat că adolescentul este în stare gravă și că fiecare clipă putea conta.
„Noi urcam spre Muntele Băișorii și în fața noastră era deja o altă mașină oprită. Am văzut un băiat de 17 ani întins pe marginea drumului. Era de doar câteva secunde acolo. Imediat am pus avariile, ne-am dat jos din mașină și am văzut că este inconștient. Bicicleta era pe mijlocul drumului, iar el era întins pe asfalt și nu mișca deloc. Când ne-am apropiat, am văzut că respiră. L-am întrebat dacă mă aude, dar nu răspundea, așa că l-am pus imediat în poziția de siguranță până la sosirea ambulanței. Avea traumatisme evidente. Era inconștient, iar după câteva momente a început să devină agitat. I-am acordat primul ajutor și am rămas lângă el până la sosirea echipajului de ambulanță”, a povestit Adrian Mihăilă pentru Știri de Cluj.
Deocamdată nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar se pare că adolescentul cobora singur cu bicicleta de la Muntele Băișorii, iar totul s-a petrecut într-o curbă.
„Nu știm exact ce s-a întâmplat. El venea de sus pe bicicletă. Era singur. Nu știm dacă a încercat să evite o mașină sau dacă a pierdut controlul bicicletei. Asta va stabili ancheta”, spune acesta.
Adolescentul a avut puțin noroc totuși, căci pe margine era prăpastie. Potrivit lui Adrian Mihăilă, echipamentul de protecție purtat de adolescent i-a salvat viața.
„A avut noroc că purta cască și protecția aceea pentru spate. Dacă nu avea casca, cred că situația putea fi cu totul alta”, spune acesta.

„A rămas lângă zidul acela de beton. Dacă era aruncat peste el, putea fi mult mai rău. Accidentul s-a produs chiar într-o curbă”, a mai spus asistentul pentru Știri de Cluj.
Până la sosirea echipajelor SMURD au ajuns și salvamontiștii aflați în zonă, care au ajutat la intervenție. Ulterior, adolescentul a fost preluat de echipajele de urgență și transportat la spital.
„S-a intervenit la fața locului cu o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii Băișoara. În paralel, a fost solicitat în sprijin și un echipaj SMURD cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă. Biciclistul de aproximativ 17 ani prezenta multiple traumatisme și a fost transportat la spital”, au declarat pentru Știri de Cluj reprezentanții ISU Cluj.

Deși era în timpul liber și mergea cu familia spre Muntele Băișorii, Adrian Mihăilă spune că nici nu și-a pus problema dacă să intervină sau nu.
„Asta este cel mai frumos lucru, să ne ajutăm, să schimbăm un pic lumea asta din ce în ce mai grea. Din păcate, 10 minute sau jumătate de oră din viața fiecărui om nu cred că înseamnă o avere atunci când poți să salvezi un suflet”, a declarat asistentul medical pentru Știri de Cluj.
Împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.
----------------------------------------
UPDATE ora 17:10- Cum s-a produs accidentul
Accidentul rutier a avut loc azi, 2 august a.c., în jurul orei 14:25, în zona localității Muntele Băișorii, cu implicarea unui biciclist.
„Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, un tânăr de 17 ani, care se deplasa cu bicicleta pe DJ 107R, în afara localității Muntele Băișorii, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet din beton.În urma impactului, acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de un echipaj de ambulanță. Din cauza stării medicale, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.



0 Comentarii