EXCLUSIV. Scandal în poliția Cluj: Șeful unei secții de poliție acuzat că a fugit după ce a produs azi-noapte un accident/ UPDATE: Ce spune conducerea IPJ
Șeful Secției 5 Poliția Rurală Dej, acuzat că a fugit de la locul unui accident produs azi-noapte după ce ar fi condus băut. Legitimația, găsită pe câmp
Șeful secției 5 a Poliției Rurale Dej Vasile-Radu RĂCAN este acuzat că ar fi provocat azi-noapte în jurul orei 3.00 un accident rutier în localitatea Răscruci, din județul Cluj, după care ar fi fugit de la locul faptei. Situația a fost relatată pentru ȘTIRI DE CLUJ de un martor.
Incidentul s-ar fi produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3:00, pe raza localității Răscruci, din județul Cluj. Potrivit clujeanului care a contactat redacția Știri de Cluj, șeful Secției 5 Rurale Dej, subcomisar de poliție Vasile-Radu RĂCAN, ar fi lovit o mașină din spate și un parapet, după care ar fi părăsit locul accidentului fără să aștepte intervenția echipajelor de poliție chemate la fața locului.
Legitimația de serviciu, găsită pe câmp de colegii săi
Conform declarației date de martor pentru ȘTIRI DE CLUJ, subcomisarul Răcan ar fi fugit pe un câmp din apropierea locului accidentului. Agenții de poliție prezenți la evenimentul rutier au descoperit în acel câmp legitimația de serviciu a suspectului, element care l-ar fi identificat în mod direct pe șeful secției ca autor al faptei.
Potrivit sursei Știri de Cluj, șeful secției și-ar fi luat liber astăzi.
„Neregula apare că dl. tocmai și-a luat liber azi, a declarat clujeanul pentru ȘTIRI DE CLUJ.
Știri de Cluj a transmis o solicitare de punct de vedere către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în legătură cu cele semnalate. Vom actualiza articolul în momentul în care vom primi un răspuns oficial.
UPDATE: Ce spune IPJ Cluj despre ceea ce s-a întâmplat
REȚINUT PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 03.00, a fost înregistrat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Răscruci.
Din primele informații a rezultat că un bărbat, de 39 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în timp ce conducea autoturismul personal, pe DN1C, din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat pe acostament, ulterior autoturismul acroșând un parapet. La aceeași dată, în jurul orei 13.40, acesta s-a deplasat la Postul de Poliție Comunală Bonțida, pentru declararea evenimentului rutier. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost negativ.
De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 pentru săvârșirea altor perocupări de natură a-i distrage atenția.
Totodată, menționăm faptul că, în conformitate cu OUG 195/2002, în cazul accidentelor soldate cu pagube materiale, conducătorii auto au obligația de a declara evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție, în termen de 24 de ore.
2 Comentarii