Emil Boc a spus că avionul Blue Air a ieșit de pe pistă din ”greșeala pilotului” - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a comentat incidentul aviatic de pe Aeroportul Cluj, dar a dat vina pe pilotul de la Blue Air.

 

Mi s-a părut deșănțat atacul la adresa Clujului, a Aeroportului și a directorului în condițiile în care ce am avut? Am avut greșeala unui pilot. Eu îmi permit să spun. O spun în calitate de cetățean al Clujului, dar eu îmi permit să o spun.

 

Acolo a fost o greșeală a pilotului, care în loc să pună avionul la 1.000 de metri de capătul pistei l-a pus la 800 de metri, probabil, și s-a dus în afară cu 5 metri. Și să spui că a fost panică e prea mult. Cei din avion nici nu au știut că s-a întâmplat ceva. 

 

În aviație siguranța este un lucru cheie. Cei care aud că la Cluj este nesigur nu mai vin. E nedreaptă această acuzație la adresa Aeroportului Cluj.

 

Trebuie făcută o anchetă. Eu nu am nicio legătură cu Aeroportul și cu domnul Ciceo (n.red. directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo), dar nu îmi este indiferent cum este privit Aeroportul din calitatea de primar al Clujului, pentru că o bună calitate a Aeroportului este o bună șansă de a avea turiști și investiții în oraș”, a spus Emil Boc, joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.

Comentarii Facebook