Elevă accidentată grav pe Varianta Zorilor - Mănăștur, în timp ce mergea la școală

 

O fată de 16 ani, elevă la un liceu din Mănăștur, a fost accidentată grav, miercuri dimineața, de un șofer care nu a oprit la trecerea de pietoni de pe strada Frunzișului (Varianta Zorilor - Mănăștur).

 

În jurul orei 7.30, un autoturism care circula pe strada Frunzișului, pe direcția Mănăștur - Zorilor, a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni și nu a dat prioritate unui pieton.

 

Victima este o tânără minoră de 16 ani care a fost acroșată și în urma impactului a trebuit dusă la Pediatrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop.

 

Șoferul de 58 de ani nu a consumat băuturi alcoolice.

 

Victima este în stare foarte gravă, medicii fiind rezervați în privința diagnosticului.

Comentarii Facebook