Duminica 7 August

După problemele de la Cluj, Wizz Air spune că e normal ca check-in-ul la Aeroport să coste bani


Wizz Air a replicat, după ce pasagerii unui zbor de la Cluj spre Bologna au acuzat că au fost taxați pentru check-in, deși cel online nu funcționa. 

Wizz Air ne-a cerut 40 de euro euro de persoană pentru check-in dacă nu îl faci on line, dar nu apare nicăieri pe site-ul companiei acest tarif. La ora 10:00 nu mergea check-in-ul online pe site-ul Wizz Air pentru zborul de Bologna, care urma să plece de la Cluj la ora 13:25, dar are întârziere și va decola la ora 14:10”, a declarat un pasager.

Cei de la WizzAir atrag atenția că check-in ul se poate face gratuit, online, iar taxa este trecută pe site.

Pasagerii Wizz Air pot efectua check-in online cel mai devreme cu 48 de ore (dacă nu au achiziționat un loc anume) sau 30 de zile (dacă au achiziționat un loc) și cel târziu cu 3 ore înainte de zbor. Pe 31 iulie nu a existat niciun raport privind întreruperile sistemului de check-in online. În timp ce check-in-ul online este gratuit, check-in-ul la ghișeul aeroportului implică o taxă, care este precizată clar în lista de servicii de pe wizzair.com. Wizz Air încurajează pasagerii să efectueze check-in online pentru a evita orice taxe suplimentare și așteptarea la ghișeele de check-in din aeroport”.

Oamenii au avut de achitat 40 de euro pentru check-in, dar cel mai bine ar fi, la achiziția biletelor, să fie consultate toate datele de pe site-ul companiei. 

Comentarii Facebook