Decizii importante pentru Cluj! Autobuze electrice noi, bani pentru sute de copii, străzi modernizate și proiecte sociale aprobate de Consiliul Local

Ședința ordinară a Consiliului Local Cluj-Napoca din 9 iulie a adus o serie de decizii importante pentru dezvoltarea orașului și pentru sprijinirea comunității. De la investiții în transportul public și modernizarea unor străzi, până la programe dedicate copiilor și persoanelor aflate în dificultate, aleșii locali au aprobat mai multe proiecte cu impact direct asupra vieții clujenilor.

22 de autobuze electrice Solaris intră în flota CTP Cluj-Napoca

Una dintre cele mai importante hotărâri adoptate în cadrul ședinței privește transportul public din municipiu. Consiliul Local a aprobat darea în concesiune către Compania de Transport Public Cluj-Napoca a 22 de autobuze electrice Solaris Urbino 18, aflate în proprietatea municipiului.

Aceste vehicule moderne vor contribui la extinderea flotei ecologice și la reducerea emisiilor poluante, oferind în același timp un transport mai confortabil și mai eficient pentru călători. Cluj-Napoca continuă astfel investițiile în mobilitatea verde, fiind deja unul dintre orașele cu una dintre cele mai moderne flote de transport public din România.

Două străzi importante vor fi modernizate

Pe lista proiectelor aprobate se regăsesc și investițiile în infrastructura rutieră. Consilierii locali au aprobat documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea străzilor Alexandru Donici și Alexandru Davila.

Lucrările vor urmări modernizarea carosabilului, a trotuarelor și a infrastructurii urbane, astfel încât locuitorii din aceste zone să beneficieze de condiții mai bune de circulație și de un spațiu urban modernizat.

Ghiozdane și rechizite pentru 570 de copii din familii vulnerabile și noi reguli pentru Cantina de Ajutor Social

Un alt proiect important vizează sprijinirea copiilor proveniți din familii aflate în dificultate. Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 105.450 de lei din bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pentru achiziționarea de ghiozdane și rechizite școlare destinate unui număr de 570 de copii.

Scopul programului este de a reduce dificultățile financiare cu care se confruntă familiile vulnerabile și de a le oferi elevilor condiții mai bune pentru începerea noului an școlar.

În cadrul aceleiași ședințe a fost aprobat și Regulamentul privind acordarea serviciilor Cantinei de Ajutor Social și Pensiune.

Documentul stabilește condițiile și procedurile prin care persoanele singure și familiile aflate în situații dificile pot beneficia de sprijin alimentar și de serviciile oferite de această instituție.

Prin această măsură, administrația locală urmărește să îmbunătățească accesul la servicii sociale pentru persoanele vulnerabile din municipiu.

Ateliere de vacanță pentru elevii din ciclul primar

Consiliul Local a aprobat și implementarea proiectului-pilot „Ateliere de vacanță”, destinat elevilor din ciclul primar.

Programul va fi organizat în două unități de învățământ de stat și își propune să ofere copiilor activități educative, recreative și de dezvoltare personală pe perioada vacanței de vară.

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate

Printre hotărârile adoptate se numără și acordarea tradiționalelor „Diplome de Aur” pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Pe lângă diplomă, fiecare familie va primi și un premiu în valoare netă de 1.000 de lei, ca semn de apreciere pentru longevitatea și stabilitatea vieții de familie.

Comentarii Facebook