VIDEO. De la ce a pornit bătaia generală de pe Piezișă între mai multe tinere. Răspuns surprinzător dat polițiștilor de o fată care a fost agresată
Imaginile cu mai multe fete care se bat pe Piezișă, aparent în seara de Halloween, au revoltat comunitatea. Polițiștii spun că bătaia filmată a pornit de la consumul excesiv de alcool. Cu toate acestea, o tânără care a ieșit mai șifonată din altercație nu a dorit să facă plângere. Reacția tinerei poate fi considerată cel puțin surprinzătoare.
De la ce a pornit bătaia generală de pe Piezișă? Poliția spune că de la consumul excesiv de alcool
„În data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 01.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 6 Poliție au fost sesizați de o tânără, de 19 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de o persoană necunoscută pe strada Piezișă din municipiu.
Din primele verificări a reieșit că, în jurul orei 01.25, între aceasta și o altă tânără, ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul consumului de alcool care ulterior a degenerat. În urma altercației, una dintre tinere ar fi fost agresată cu pumnul în zona feței, iar cealaltă ar fi suferit escoriații la nivelul unei urechi.
Tânăra care a făcut sesizarea nu dorește să depună plângere prealabilă și nici emiterea unui ordin de protecție. În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentații IPJ pentru Știri de Cluj.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Bătaie în grup, majoritatea fete, pe Piezișă în Cluj. S-au lovit cu picioare, pumni cu ce au apucat: „Pleacă întregi de acasă, vin bucăți” - UPDATE
Un cititor Știri de Cluj care ne-a trimis imaginile s-a arătat indignat de această situație. „Uitați de ce nu ar trebui să ne lăsăm copiii pe Piezisă! Pleacă întregi de acasă și vin pe bucăți înapoi”, a declarat cititorul.
10 Comentarii