Dar din dar se face Rai: O asociație din Cluj strânge alimente pentru monahii care trăiesc la Muntele Athos: „Să-i sprijinim, atât cât putem”

Un gest de credință și solidaritate vine, din nou, din inima Clujului. Asociația „Ștergem Lacrimi” a lansat astăzi prima sa campanie de colectare de produse alimentare de bază, care vor fi duse direct în Sfântul Munte Athos, la mănăstirile și schiturile unde trăiesc monahii ce se roagă zilnic pentru întreaga lume.

O campanie născută din recunoștință și credință, la Cluj

Potrivit reprezentanților asociației, inițiativa vine ca un semn de mulțumire adus lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru ajutorul primit de-a lungul timpului în toate acțiunile caritabile desfășurate. „Prin această acțiune încercăm să aducem și noi mulțumire bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale si să-i sprijinim, atât cât putem, pe cei care au ales să moara pentru lume și să trăiască pentru Hristos. Bunul Dumnezeu să-i ocrotească și să le dea putere în lucrarea lor spre mântuire!”, au transmis inițiatorii campaniei.

Ce produse se pot dona și unde se face colectarea în Cluj

Organizatorii fac apel la toți cei care vor să se implice, să doneze alimente de bază precum: făină, ulei, zahăr, paste făinoase, orez, conserve (de post) sau alte produse neperisabile. Acestea vor fi transportate în Sfântul Munte Athos, acolo unde trăiesc monahii care, zi și noapte, se roagă pentru mântuirea oamenilor.

Colectarea se face zilnic, între orele 16:00 și 20:00, în comuna Florești, pe strada Florilor nr. 292, la parterul unui apartament cu intrare directă. Campania se desfășoară toată săptămâna, iar la final, un grup de pelerini din județul Cluj va pleca spre Muntele Athos, pentru a duce donațiile.

1.500 de kilograme de recunoștință: fiecare donație contează

Asociația „Ștergem Lacrimi” estimează că transportul va putea duce până la 1.500 kg de alimente, motiv pentru care încurajează cât mai mulți clujeni să contribuie. 

În plus, cei care doresc pot lăsa și pomelnice, care vor ajunge la monahii din Athos pentru a fi pomenite în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Este o ocazie rară de a trimite un gând, o rugăciune sau un nume spre locul considerat inima ortodoxiei.

Cei care vor să contribuie o pot face zilnic, între orele 16:00 - 20:00, la adresa: strada Florilor nr. 292, comuna Florești, județul Cluj.

image.png

image.png

Comentarii Facebook