Dar din dar se face Rai! Elevii Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj au primit aproape 300.000 de KWh de curent gratuit
Cu ajutorul clujenilor, elevii care învață la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca au primit aproape 300.000 de kWh energie electrică.
Concret, în urma campaniei „Dăruiește Lumină”, susținută de E.ON România, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca beneficiază, în mod gratuit, de nu mai puțin de 296.592 kWh.
Această reușită se datorează tuturor celor care au sprijinit școala clujeană și au ales să facă parte din povestea elevilor Liceului pentru Deficienți de Auz.
Astfel, cu fiecare share, like și comentariu, clujenii au reușit să le aducă elevilor câte 100 de kilowați-oră de energie electrică, oferiți fără costuri de către E.ON.
0 Comentarii