Daniel Don, turnat la DNA Cluj de 3 martori cu probleme. Unul e psihopat, altul cartofor și al treilea speculant imobiliar

 

Directorul Agenției Județene pentru Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a ieșit din arest și plasat în arest la domiciliu. 

 

Avocatul lui Daniel Don, Anatol Pânzaru, a jucat dur meciul cu procurorii DNA Cluj și i-a desființat pe cei trei martori care l-au turnat pe directorul AJOFM Cluj. 

 

Judecătorul de la Curtea de Apel Cluj a aflat că cei trei martori Ciprian Boșca, expert șef POSDRU, Daniel Cenan - juristul AJOFM Cluj și șoferul lui Don, Aurel Motioc au probleme. 

 

Dosarul a fost deschis în luna martie 2015, dar audierile au avut loc numai în 13 noiembrie 2015, când s-au făcut și percheziții acasă la Daniel Din și la AJOFM.

 

Avocatul Anaton Pânzaru a depus la dosar un document medical din care rezultă că unul dintre martori este în evidența medicilor cu probleme de anxietate, având un comportament necontrolat la stres, pentru care primește tratament medicamentos. Un alt martor, dintre cei trei, a pierdut în ultimii ani peste un milion de lei noi la jocurile de noroc. Al treilea martor a cumpărat în ultimii ani mai multe apartamente și după declanșarea anchetei le-a pus pe numele soacrei lui.

 

Cei trei erau angajați experți în mai multe proiecte europene, și aveau un salar lunar de de 30.000 de lei.

 

Judecătorul le-a cerut procurorilor să depună la dosar și declarațiile martorilor care au spus că Don nu le-a cerut bani. 

 

Avocatul lui Daniel Don, Anatol Pânzaru, a declarat că șeful AJOFM Cluj nu a cerut mită niciodată de la angajați. ”Am spus și în sala de judecată că nu există decât un singur adevăr în acest dosar și anume că un adevăr spus pe jumătate este o minciună”, a spus Anatol Pânzaru.

 

Directorul AJOFM Cluj a declarat în fața judecătorului că va respecta decizia magistraților și că se va prezenta la DNA, ori de câte ori va fi chemat și va contribui 

 

Don este acuzat de procurorii DNA, negru pe alb, că le-a cerut angajaților să îi dea bani din salariile lor. ”În perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015, inculpatul Don Daniel, în calitate de director executiv al AJOFM, a pretins și a primit, în mod repetat, sume de bani totalizând 884.045 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanțate din fonduri europene, prin programele POSDRU și FEAG. Din actele cauzei rezultă faptul că, în activitatea de implementare a proiectelor în care AJOFM Cluj are calitatea de beneficiar sau partener erau cooptate de către Don Daniel persoane provenind din rândul angajaților AJOFM, subordonați ai acestuia ori din rândul foștilor angajați suspendați din funcție, aceștia fiind desemnați în calitate de experți ai proiectelor. Remunerațiile experților care compun echipa de management și respectiv echipa de implementare constituie cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană și sunt suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât potrivit prevederilor legale, directorul Don Daniel nu poate fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate rezultă că acesta pretindea o parte din veniturile încasate de subordonații săi. Inculpatul Don Daniel, în calitate de funcționar public, are obligația completării declarației de avere în cuprinsul căreia, sub sancțiunea atragerii răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarații, are obligația declarării activelor financiare. Urmare a analizării declarațiilor de avere completate de către Don Daniel la datele de 14.04.2014, aferent veniturilor obținute pe parcursul anului 2013 și respectiv la data de 08.04.2015 corespunzător veniturilor obținute în cursul anului 2014, s-a reținut că funcționarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare”.

Comentarii Facebook