Cum se spală 600.000 de euro la DRDP Cluj. Cumperi balast pentru proiecte care nu există

 

Știri de Cluj continuă seria dezvăluirilor abuzurilor și ilegalităților care au loc la DRDP Cluj.

 

Deși este numit în funcția de director interimar, mai exact fiind în perioada de probă, ca director al DRDP Cluj, inginerul Radu Băruță va trebui să dea socoteală în fața organelor de anchetă cu privire la achizițiilor ”ciudate” pe care instituția le-a făcut în scurtul său mandat.

 

Departamentul de investigații de la Știri de Cluj vă prezintă două contracte de achiziție a unor produse de balastieră, în sumă totală de 2,55 milioane lei. În condițiile în care la CNAIR nu sunt bani pentru investiții noi, la DRDP Cluj, s-au găsit 600.000 de euro care să fie plătiți pe proiecte care atenție, nu există.

 

Deși inginerul șef al DRDP Cluj, Vasile Sabău și directorul economic Aneta Vișan au atras atenția asupra ilegalității încheierii acestor contracte, acestea au fost semnate de directorul DRDP Cluj, inginerul Radu Băruță, și directorul adjunct Ioan Crișan, cunoscut pentru că în afara funcției oficiale pe care o deține, face și pe dirigintele de șantier pe la unele primării din județul Cluj, de unde încasează sume generoase de bani. Despre asta, Știri de Cluj va scrie un alt amplu articol. 

 

Revenind la achizițiile de pietriș, mai exact produse de balastieră, contractele au fost încheiate cu societatea Avimi SRL din Brăila. Aceasta societate s-a angajat să aducă balastul la Baia Mare și la Oradea.

 

Inginerul șef Sabău și directorul economic Vișan au refuzat să semneze aceste acte, drept urmare directorul Băruță i-a pus să întocmească note explicative.

 

Ce este mai important este faptul că DRDP Cluj nu are deschise șantiere unde ar fi necesar acest balast. Acest lucru este explicat clar de inginerul șef Vasile Sabău: ”Nu se impune achiziționarea materialului înainte de a avea o evaluare și un proiect tehnic pentru a putea stabili cantitatea necesară pentru execuția lucrării. De asemenea, neavând un proiect tehnic, nu se poate stabili tipul de material necesar pentru lucrarea și nici cantitatea necesară, acestea putând reieși doar în urma elaborării unei rețete și a unui calcul de dimensionare”.

 

Cu alte cuvinte, în prezent nu există niciun proiect tehnic dar DRDP Cluj a dispus achiziția de balast în sumă de 600.000 de euro, balastul care poate va fi depozitat undeva, va fi spălat de ploile de toamnă și de primăvară și își va pierde toate calitățile, spune specialiștii. 

 

Directorul economic Aneta Vișan este și mai categorică. Pe referatul de achiziție a scris cu pixul că refuză semnarea deoarece lipsește ”proiectul avizat de lucrări privind reciclarea în S1, și a devizului de lucrări care să justifice achiziția, cantitatea specificată în anexă, a rețetelor care să includă acest tip de material, nu se justifică achiziția cantităților de balast care ar duce la crearea de stocuri neeconomice și imobilizarea de fonduri fără justificare economică - refuz semnarea”.

 

Cu toate acestea, din partea DRDP Cluj, contractele, primul în valoare de 1,27 milioane de lei, iar al doilea în valoare de 1,28 milioane lei, a fost semnate de directorul Radu Băruță, directorul adjunct Ioan Crișan, șef Serviciu Juridic Luminița Negru, șef Serviciu Achiziții Fodor Ambrozie și inginerul Loghin Mateiaș. Cu refuz de semnătură, directorul economic Aneta Vișan.

 

 

 

 

Comentarii Facebook