Cum se face deszăpezirea la Gherla. Oamenii s-au trezit cu geamurile sparte și o femeie a fost lovită cu piatra în cap


”Dorel” de la regia de drumuri a făcut-o lată la Mintiu Gherlii, când trebuia să împrăștie balast pe străzi după ninsorile de marți.

Acesta nu a reglat corespunzător utilajul, iar iar pietrişul a început să fie azvârlit în toate părţile. În trecerea prin comună, au început să pocnească geamurile la case şi maşini. De asemenea, o femeie aflată în curtea unei case a fost lovită în cap, iar o familie care îşi pusese un brad pe veranda, l-a găsit cu globurile sparte!

În cursul zilei de miercuri şi alţi proprietari de case aflate la drumul principal şi-au găsit geamurile crăpate sau găurite.

La Poliția din Mintiu Gherlii au fost depuse mai multe plângeri, marți seară, pentru geamuri de la ferestre sparte şi crăpate, un geam de la o maşină spart şi o poartă din policarbonat ciuruită.

În urmă verificărilor, “Dorel” a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 49 de ani din Dej, angajat la regia de drumuri din municipiu. El a fost invitat la sediul poliţiei, în vederea luării măsurilor ce se impun. Conform legii rutiere, încărcătura de pe utilaj trebuia asigurată corespunzător, astfel încât să nu provoace pagube materiale, potrivit gherlainfo.ro.

Din primele constatări, dispozitivul pentru împrăştiat balast era reglat pentru şosele cu mai multe benzi pe sens, ceea ce a provocat azvârlirea pietrişului la distanţă mai mare.

Comentarii Facebook