Cum a reușit șoferul de microbuz din Cluj să demoleze o stație de biciclete și un stâlp. Exemplu de AȘA NU! Avertisment pentru toți șoferii
În această dimineață, la ora 5:50, un șofer de microbuz a pierdut controlul volanului și a intrat din plin într-un stâlp de electricitate. Mai mult, ghinionul a făcut ca în același loc să fie amplasată o stație de biciclete Dej Velocity, astfel că pagubele produse au fost însemnate, conform Dejeanul.ro.
Ce s-a întâmplat, însă, mai exact? Conform reprezentanților IPJ Cluj, bărbatul nu a adormit la volan, însă a fost distras, cel mai probabil de telefonul mobil. Așadar, șoferilor din Cluj și din toată țara, oamenii legii le reamintesc să fie atenți la drum pentru că riscă să producă accidente mortale.
Din fericire, în acest caz nimeni nu a fost rănit. „Accidentul s-a produs la ora 5:50, pe stada Bistriței din Dej. Au existat pagube materiale. Cauza accidentului, alte preocupări de natură a-i distrage atenția”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.
De asemenea, polițiștii au menționat că bărbatul nu a consumat alcool, lucru demonstrat prin testarea cu aparatul etilotest.
0 Comentarii